930×122 CAPRA 5

casa casatoriilor

NE COSTĂ 495.000 DE EURO!

În această lună Consiliul Local Piteşti trebuie să decidă dacă va cumpăra sau nu „Casa Coandă”, un imobil de patrimoniu situat lângă Primărie, în spatele cinematografului „București”, şi care aparţine Camerei de Comerţ şi Industrie Argeș. Primăria vrea ca în această clădire să amenajeze viitoarea Casă a Căsătoriilor.

Citiți și: Exclusiv/Pitești: Polițist lovit cu piatra în cap, în spatele Primăriei

Acolo a funcţionat la un moment dat un corp al Liceului de Arte, iar ulterior, un restaurant. Imobilul se compune dintr-un teren de 468 de mp şi o clădire în suprafaţă desfăşurată de 549, 66 de mp.

Din comisia de negociere au făcut parte viceprimarul Cornel Ionică, Elena Ţintilă, Valentina Neagu şi Marilena Stan (de la Primărie), iar preşedinte a fost consilierul local PP-DD Mariean Neacşu. „Au avut loc două runde de negocieri. Reprezentanţii CCI Argeş, actualii proprietari, au propus o valoare de vânzare a imobilului de 550.000 de euro. Primăria a propus valoarea de cumpărare de 450.000 de euro. După ample discuţii şi documentări tehnice şi economice, părţile au negociat o valoare de 495.000 de euro.”, ne-a informat Mariean Neacşu.

Citiți și: ULTIMA ORĂ! PRIMA CUNUNIE LA NOUA CASĂ A CĂSĂTORIILOR

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90