EcoMoto 930×122

pendiuc

TECĂU, PROMISIUNI LA ÎNCEPUT DE MANDAT

Florin Tecău (PSD) a fost învestit ieri în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, după ce a câştigat de o manieră categorică alegerile parţiale din data de 25 mai.

Citiți și: Veste proastă pentru Pendiuc!

Tecău aduce, în acest context, o serie de veşti bune, dar rămâne de văzut câte dintre acestea se vor şi materializa. „Am discutat cu cei de la Ministerul Transporturilor şi mi-au spus că există finanţare pentru reabilitarea Transfăgărăşanului. Aşteptăm să dea drumul la procedurile de licitaţie şi să facă lucrările. De asemenea, împreună cu primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, am făcut demersuri şi ni s-a promis că va începe proiectarea celei de-a doua centuri ocolitoare a municipiului, cea de Vest.

În această lună vine în Argeş ministrul Dan Şova, de la Transporturi, pentru a vedea cum decurg lucrările de reabilitare a DN 73 (n.r. – lucrările au început cu consolidarea şi reabilitarea podului de la Dâmbovicioara, care este monument istoric), dar şi alte proiecte din judeţul nostru. Nu în ultimul rând, aşa cum a fost realizat consorţiul Dacia-Liceul Tehnologic Colibaşi, în vederea formării de specialişti pentru uzină, tot la fel vom proceda cu firme şi licee din Piteşti şi din alte zone, inclusiv pe zona agricolă.”, a spus Tecău.

Citiți și: Lovitură pentru fostul primar piteștean, Tudor Pendiuc

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90