930 x122 grota rece

cncd

EFECTUL DNA: PUBLITRANS NU MAI PLĂTEŞTE SUBVENŢII CĂTRE CNCD ŞI GIREXIM

Cornel Ionică, viceprimar al municipiului Piteşti, a făcut astăzi o serie de precizări cu privire la situaţia transportului în comun de călători din oraş, în condiţiile în care DNA cercetează modul în care a fost încheiat contractul de asociere dintre Publitrans şi firmele private CNCD şi Girexim. După cum se ştie, dosarul s-a lăsat cu arestarea preventivă a primarului Tudor Pendiuc şi a oamenilor de afaceri Valentin Vişoiu, Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi, care controlează firmele respective.

Citiți și: E oficial! Autobuze Publitrans la Argeș Mall

CNCD adresase o solicitare către autorităţi pentru a lămuri o problemă: este sau nu prejudiciu subvenţia plătită de la bugetul local către companie? DNA a pus între timp sechestru pe autobuzele CNCD (40 la număr), apoi le-a transmis în custodia Publitransului, societatea municipalității, cu drept de folosinţă, pentru ca transportul să nu fie perturbat.

Acum Consiliul Local virează subvenţia, ca de obicei, către Publitrans, dar aceasta din urmă, la rândul ei, nu mai virează cotele aferente din contract către firmele private.

Citiți și: Apar noi informații despre agresorul din autobuz. Ce a pățit tânărul care a îngrozit țara

„Este o problemă, pentru că asociaţii ar putea să nu mai funcţioneze în aceste condiţii… Dar cei de la Publitrans au primit sarcini clare și aşteptăm lămuriri în continuare. Între timp facem demersuri la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ca să cumpărăm, cu împrumut garantat de Primărie, autobuze pentru Publitrans. Nu cred că vor fi probleme cu achiziționarea celor 70 de autobuze pe care le avem în vedere pentru dotarea parcului auto propriu.”, a spus Ionică.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90