New Profesional Consult 930 x 122

argeşului

SĂRBĂTORILE ARGEŞULUI ŞI MUSCELULUI, CIUNTITE

Ediția 2016 a Sărbătorilor Argeșului și Muscelului se vor desfășura în perioada 10-15 august.

Citiți și: Doliu de ultim moment la Consiliul Județean Argeș!

Ca de obicei, evenimentul va debuta cu festivalul „Carpați”, festival folcloric ale cărui spectacole vor avea loc în Piteşti, Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş, Costeşti, Topoloveni şi Mioveni.

Este pentru al doilea an consecutiv când Sărbătorile Argeșului și Muscelului, organizate de Consiliul Județean, durează doar o săptămână. La programul redus s-a trecut după ce în funcția de președinte al instituției a fost ales Florin Tecău. Pe vremea când președinte era Constantin Nicolescu (aflat acum în închisoare, condamnat pentru fapte de corupție) Sărbătorile se întindeau pe parcursul unei luni sau chiar mai bine.

Citiți și: Premieră în Argeș! Dotări vitale!

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90