SMART KIDS 930X122

alegeri

VA DEMISIONA TUDOR PENDIUC?

În condiţiile în care Tudor Pendiuc se află în continuare în arest preventiv în dosarul „Publitrans”, instrumentat de DNA și trimis la judecare, mai mulţi cititori ne-au întrebat de ce nu sunt organizate alegeri în Piteşti pentru funcția de primar.

Citiți și: Eveniment dramatic lângă Ramada, Pitești!

De ce? Pentru că primarul Pendiuc este doar suspendat din funcţie, nu şi demis. Postul, așadar, nu este vacant. Locul lui Tudor Pendiuc este ţinut de viceprimarul Cornel Ionică, cel care i-a preluat atribuţiile.

Potrivit legii, primarul își pierde mandatul doar dacă demisionează (cum au făcut edilii din municipiile Constanţa sau Ploieşti) ori dacă este condamnat definitiv şi irevocabil (așa cum este cazul primarului din municipiul Câmpulung Muscel, Călin Andrei, sau al edilului din comuna argeșeană Budeasa, Ion Ştefan).

Citiți și: Un piteștean de 18 ani a vrut să impresioneze cu orice preț

Cum procesul va mai dura, iar până la o eventuală condamnare definitivă va mai trece ceva vreme, rămâne de văzut dacă Pendiuc va opta pentru demisie. Asta cu atât mai mult cu cât, potrivit unor martori, starea lui de sănătate nu ar fi una tocmai bună, ba din contră.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90