Donaris 930 x 122

dacia

NOILE MODELE DACIA – CUM ARATĂ (GALERIE FOTO)

După ce a lansat recent transmisia manuală robotizată, Dacia, marcă a Grupului Renault, se pregătește pentru debutul versiunilor facelift pentru Logan MCV, vândut în întreaga lume, și, respectiv, Logan (berlină), comercializat preponderent în Europa de Est și pe piețele emergente. AUTOpro și autopromag.ro vă prezintă în premieră și în exclusivitate primele fotografii spion cu noile versiuni care vor fi dezvăluite la toamnă în Paris.

Citiți și: Dacia, noutăți absolute!

Deși sunt bine camuflate, fotografiile spion dezvăluie că Logan MCV va împrumuta modelul grilei frontale cu elementele decorative cromate de la Duster. Foarte posibil și în funcție de versiune, carcasele oglinzilor retrovizoare vor integra lămpile de semnal, cum este cazul versiunii actuale Prestige. Parașocurile față și spate, precum și designul farurilor și al stopurilor vor fi modificate, deși cu siguranță nu foarte mult.

Nici în ceea ce privește profilul nu sunt prea mari noutăți. În privința interiorului, se observă un volan redesenat, precum și detalii ornamentale din plastic negru lucios pentru consola centrală, precum și aeratoarele central care nu mai sunt rotunde, elemente care au rolul de a creiona un interior mult mai modern.

Citiți și: Prime babane – 500 € de „căciulă”! Să vină banii pentru angajații Dacia!

De asemenea, capota portbagajului va avea un design mai curat și mai elegant decât în cazul versiunii actuale.

Nu se știe încă dacă acest facelift de la jumătatea ciclului de viață al lui Logan și Logan MCV va aduce noutăți și în privința motorizării. Dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor, gama Logan ar putea fi îmbogățită cu motorul 1.2 TCe de 123CP de la Duster, ca vârf de gamă. Noile versiuni Logan vor fi, cel mai probabil, prezente la Salonul Auto de la Paris din toamna acestui an. Mai multe detalii în revista AUTOpro. (Sursă text și foto: http://www.autopromag.ro/, titlul și editarea: http://epitesti.ro/)

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3