Donaris 930 x 122

eurovision

CÂȘTIGĂTOR DE EUROVISION, CONCERT ÎN PITEȘTI

Filarmonica Piteşti organizează joi, 23 iunie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Alexandru Ganea, va evolua violoncelistul Ştefan Cazacu.

Citiți și: Patru mastodonți de peste 100 de tone ajung în Pitești

În program: Arcangelo Corelli – Concerto Grosso în Re major, op. 6, nr.4, Piotr Ilici Ceaikovski – Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră, op. 33, Theodor Rogalski – Trei dansuri româneşti pentru orchestră simfonică, Paul Constantinecu – Olteneasca şi George Enescu – Rapsodia nr. 2 în Re major, op. 11.

Fiul violoncelistului Marin Cazacu, Ştefan Cazacu (foto) a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani, tatăl său fiind primul lui profesor. A studiat la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa profesorului Răzvan Suma, în prezent continuându-şi pregătirea muzicală în Austria. A susţinut recitaluri în Olanda, Belgia, Italia, Austria și Israel şi a concertat sub bagheta dirijorilor Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Theo Wolters și Tiberiu Soare.

Citiți și: Pitești/Video. Tragedie în Prundu: Au intrat pe geam. Descoperire dramatică!

A câştigat numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, cel mai important fiind Eurovision Young Musician. Dacă în stagiunile trecute a cântat împreună cu tatăl şi sora sa, de data aceasta tânărul violoncelist va fi solistul concertului de la Filarmonica Piteşti.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3