New Profesional Consult 930 x 122

filarmonica

CONCERT ÎN PREMIERĂ ÎN PITEȘTI

Filarmonica Piteşti vă invită joi, 16 iunie 2016, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la un concert în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Tiberiu Oprea, vor evolua violoncelistul Răzvan Suma şi violonista Kamilla Schatz. În program: Johannes Brahms – Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor şi Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 4 în Si bemol major.

Citiți și: Pitești. Veste excepțională! Toată lumea se va bucura

Născut în 1977 în Cluj-Napoca, Răzvan Suma a absolvit Liceul de Muzică din localitatea sa natală şi Academia de Muzică Bucureşti la clasa profesorului Marin Cazacu. Tânărul violoncelist a întreprins numeroase turnee naţionale şi internaţionale, atât singur, cât şi cu Romanian Piano Trio sau Trio Strad, alături de Alexandru Tomescu și Horia Mihail, respectiv Toma Popovici, sau în componenţa cvartetului Cellissimo, alături de Marin Cazacu, Alexandra Guţu şi Octavian Lup. A susţinut frecvent concerte împreună cu pianistul spaniol Josu Okinena, în săli ca „Auditorio Nacional de Madrid”, „Teatro Colon” din Buenos Aires sau „Kursall” din San Sebastian, dar şi la Filarmonica Piteşti, la care a fost angajat ca solist concertist între anii 2008-2010. A câştigat multe competiţii naţionale şi internaţionale și a participat la numeroase recitaluri şi concerte în turnee din Europa, Asia şi America.

Violoncelul la care cântă este conceput şi realizat în Paris în 1849 de către unul dintre cei mai apreciaţi creatori de instrumente din epocă, lutierul Charles Adolphe Maucotel. În secolul al XIX-lea i-a aparţinut celebrului violoncelist Pierre Fournier. În 2009 instrumentul i-a fost oferit lui Răzvan Suma de către Fundaţia Musicha din San Sebastian, Spania.

Citiți și: Tot ce e mai frumos în lume este la SIMFONIE!

Violonistă de renume internaţional, cu numeroase concerte şi recitaluri în majoritatea ţărilor europene, dar şi în Asia şi SUA, Kamilla Schatz va concerta pentru prima oară cu orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti. Absolventă a şcolilor muzicale din Philadeplhia şi Toronto, violonista a cântat cu orchestre simfonice din Freiburg, Zürich, Basel şi cu alte orchestre de prestigiu internaţional. A înregistrat două CD-uri şi are în pregătire alte două, pe care le va lansa la sfârșitul acestui an. Cântă pe o vioară realizată în anul 1772 de lutierul italian Giovanni Battista Guadagnini.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90