NOR CURIER 930X122

Eurasia Flutes Quartett

CONCERT INTERNAȚIONAL DE FLAUT LA FILARMONICA PITEȘTI

Joi, 19 februarie, de la ora 19, Filarmonica Pitești va organiza la Casa de Cultură a Sindicatelor recitalul lunii. Eurasia Flutes Quartett, alcătuit din flautiştii Elena Cecconi (Italia), Daniel Hai sung Bac (Coreea de Sud), David Jaewook Jeon (Coreea de Sud) şi Gabriel Marin (România), va interpreta G. Rossini (arr. B.T.Berbiguier) – Uvertura la opera „Semiramide”, W. A. Mozart – Concertul în Fa Major K.313, Robert Schumann – Kinderszenen, op.15 şi Anton Reicha – „Sinfonico” pentru patru flauți, op.12.

Citiți și: Tot ce e mai frumos în lume este la SIMFONIE!

Ansamblul de flauţi Eurasia Flutes Quartett este alcătuit din doi flautişti din Europa şi doi din Asia şi a apărut din dragostea celor patru pentru flaut şi muzică. Repertoriul cvartetului variază de la clasici la contemporani, susţinând concerte în România, Italia şi Coreea de Sud.

În timp ce Elena Cecconi a studiat în Italia şi s-a perfecţionat în Austria, câştigând premii importante, Daniel Hai sung Bac este director al Asociaţiei Flautiştilor din Coreea de Sud şi director al Festivalului de Flaut din New York. Solistul coreean a concertat și anul trecut la Filarmonica Piteşti. David Jaewook Jeon este reprezentantul noii generaţii de flautişti coreeni. A concertat nu numai în ţara natală, ci şi în Japonia şi Statele Unite ale Americii.

Citiți și: Toată lumea o căuta pe Armina-Maria. Iar ea plecase la iubit!

Solist al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovschi” din Constanţa, flautistul Marin Gabriel susţine o bogată activitate artistică în recitaluri şi concerte pe toate scenele ţării. Alături de trioul de suflători Tomis Trio, de cvartetul Ovidius şi Duo Artemis, a repurtat numeroase succese muzicale. A concertat şi în Germania, Spania, Franţa, Italia, Austria și SUA.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90