930×122 CAPRA 5

album

CRISTI MINCULESCU ȘI NUȚU OLTEANU LUCREAZĂ LA UN NOU ALBUM

Nuțu Olteanu Super-Grup și Cristi Minculescu au susținut sau urmează să susțină în această perioadă o serie de concerte în mai multe orașe din țară, inclusiv în Pitești.

Citiți și: DISEARĂ, ÎN PITEȘTI: CRISTI MINCULESCU ȘI IRIS, „DIN NOU ÎMPREUNĂ”

Repertoriul ales de Minculescu şi Olteanu pentru această nouă serie de concerte reuneşte piese antologice din patrimoniul Iris („Trenul fără naş”, „Pe ape”, „Doar pentru voi”, „Lumina zilei”, „Noaptea”, „Strada ta” sau „Cei ce vor fi”). Totodată, fanii pot asculta și preluări din repertoriul unor trupe precum AC/DC, Bad Company, Whitesnake ori Led Zeppelin. În plus, sunt prezentate în premieră și piese de pe viitorul album, aflat în pregătire în Suedia. “Va fi contribuția noastră la renașterea rock-ului. Piesele sunt în buna tradiție a anilor noștri de început, dar vor suna foarte fresh, fiind, în același timp, românești, dar cu un aer scandinav.”, precizează Cristi Minculescu. În urma acestor concerte, în funcție de reacția publicului, Minculescu și Olteanu vor alege piesa care va fi promovată ca single-pilot.

Amintim că fostul solist al legendarei trupe Iris, Cristi Minculescu, s-a stabilit în Germania, în timp ce Nuțu Olteanu locuiește în Suedia. De altfel, cei doi colaborează cu muzicieni suedezi: Anders Diephuis și Ken Sundberg.

Citiți și: LEGENDARUL CRISTI MINCULESCU, ÎN CLUB HUSH

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3