New Profesional Consult 930 x 122

dumitru lupu

ILEANA ȘIPOTEANU ȘI DUMITRU LUPU, LA FILARMONICA PITEȘTI

Joi, 2 aprilie, Filarmonica Piteşti vă invită la un concert vocal-simfonic susţinut, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de orchestra instituţiei, dirijată de Dumitru Lupu. Cântecele creştine, selectate din colecţia preotului Iosif Trifa şi orchestrate de Dumitru Lupu, vor fi interpetate de solista Ileana Şipoteanu, originară din comuna argeșeană Rucăr.

Citiți și: Un artist renumit revine la Pitești!

Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din țara noastră, autor a peste 400 de lucrări muzicale aflate în arhivele Radiodifuziunii Române şi Televiziunii Române, Dumitru Lupu este dirijor, orchestrator, compozitor, autor de cărţi şi muzică de film. De-a lungul anilor a creat spectacole pe care le-a şi dirijat la teatrele „Alexandru Davila” din Piteşti, „Fantasio” din Constanţa, „Constantin Tănase” din Bucureşti și „Nae Leonard” din Galaţi. Este animatorul şi iniţiatorul Festivalului Mamaia Copiilor A susţinut, alături de Corala Musica Viva şi Orchestre Philharmonique Européen, concerte în Belgia şi Franţa. Are în palmares numeroase premii şi distincţii primite în toate colţurile ţării.

Ileana Şipoteanu s-a remarcat pentru prima dată în anul 1986, la secţiunea interpretare a Festivalului de Muzică Uşoară de la Mamaia. An de an melodiile sale au devenit şlagăre şi au rămas în memoria publicului. De-a lungul timpului Ileana Şipoteanu şi-a consolidat cariera prin apariţii în emisiuni de televiziune, susţinerea de concerte pe toate scenele muzicale ale ţării și jurizarea sau organizarea de festivaluri de muzică uşoară pentru copii. A fost distinsă cu premii şi diplome de excelenţă. Timp de cinci ani a fost angajata Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, ca solistă. Discografia sa cuprinde atât cântece de muzică uşoară, cât şi creştine.

Citiți și: Schimbare majoră în Ștrand! Investiție de aproape 1 milion €

Cei doi invitaţi, care sunt soț și soție, se află la prima lor colaborare cu Filarmonica Piteşti. (Sursă foto: Filarmonica Pitești)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90