EcoMoto 930×122

alexandra ana-maria tabus

STUDENTĂ LA UNIVERSITATEA PITEȘTI, SOLISTĂ DE MUZICĂ UȘOARĂ

Alexandra Ana-Maria Tabus are 20 de ani și este studentă la Universitatea Pitești, secţia pedagogie muzicală. Pasiunea pentru muzică şi-a descoperit-o la vârsta de 7 ani, atunci când a şi urmat cursuri de pian. Acum Alexandra este solistă de muzică uşoară într-o formație care se numește ,,AMA’’.

Citiți și: Pitești. Se poate! Măsură de ultim moment 

De ce ai ales tocmai această facultate?

-Am făcut această alegere deoarece iubesc copiii şi îmi doresc să fiu una dintre persoanele care aduce frumuseţea sunetelor muzicale în viaţa lor. Consider că muzica ar trebui să facă parte din viaţa oricui. Vreau ca după terminarea facultăţii să urmez cursuri de perfecţionare în arta muzicii uşoare, pentru ca mai apoi să pot preda canto.

Citiți și: ABSOLVENTĂ A PROGRAMULUI UPIT LIMBI MODERNE APLICATE, PE PODIUMUL CONCURSULUI NAȚIONAL MOT À MONDE

La ce vârstă ai început să cânţi?

-Totul a început undeva pe la vârsta de 7 ani. Atunci am luat primele cursuri de pian. Cu timpul am descoperit că îmi place şi arta vocală şi că sentimentele pe care le trăiam pe scenă erau unice. Cei care mă ascultau îmi arătau că mă iubesc fără ca eu să fac ceva special, doar cântam. Am urmat Liceul ,,Dinu Lipatti’’, secţia de percuţie, iar după doi ani mi-am cerut transferul la canto clasic pentru că îmi plăcea mult mai mult. Am participat la diverse concursuri de muzică uşoară, reprezentând Şcoala Populară de Arte din Piteşti, acolo unde am studiat la clasa doamnei profesoare Petra Pană.

Ce faci pentru întreţinerea vocii?

-Iau câte o linguriţă cu miere în fiecare dimineaţă şi fac vocalize înainte de orice eveniment.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90