Donaris 930 x 122

campulung

AMINTIRI DIN COPILĂRIE CU MARCEL PAVEL. CÂMPULUNG, ORAȘUL LUI DE SUFLET!

Marcel Pavel a fost invitat la o emisiune tv matinală, prilej numai bun de a-şi aminti de oraşul copilăriei sale, Câmpulung Muscel. Aflându-ne în Săptămâna Mare, cântărețul şi-a amintit cu emoţie semnificaţia pe care o avea Paştele în acele timpuri.

Citiți și: Apare o nouă Centură ocolitoare în Argeș!

“Abia aşteptam să vină sărbătoarea de Paşti, pentru că mă şi înnoiam atunci. Datinile în locul în care am copilărit au cam dispărut, din nefericire. Erau nişte lucruri extraordinare, care mi-au marcat în mod pozitiv viaţa. În noaptea de Paşti se obişnuia să se facă un foc foarte mare. Ne îndemnau cei mari să cărăm lemne și cauciucuri, le așezam în jurul unui rug şi puneam cetină de brad. Mirosea a cetină de brad arsă, era extraordinar! Şi primeam covrigei, bănuţi…”, a povestit Marcel Pavel. “Nu sunt un habotnic, dar cred în Dumnezeu. Am fost educat în acest spirit și încerc să-mi educ copiii în același fel. Când am timp să merg la biserică, să mă rog, o fac cu mare placere şi cu încredere.”, a adăugat artistul.

Marcel Pavel s-a născut în anul 1959 în județul Galați, dar a copilărit și a crescut în localitatea argeșeană Câmpulung Muscel, acolo unde familia lui s-a mutat pe când el avea doar 3 ani. (Foto: libertatea.ro)

Citiți și: Argeș. Un Citroen a luat foc: Intervenție de urgență!

 

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3