SMART KIDS 930X122

cinema bucurești

CINEMA „BUCUREȘTI”, ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

În perioada 11 ianuarie-20 decembrie 2020, prețurile la Cinematograful „București” din centrul Piteștiului se vor menține la nivelul de anul trecut. Astfel, în funcție de categoria filmului, un bilet va costa și în acest an 6 lei, 8 lei, 10 lei sau 12 lei, iar pentru grupuri de elevi la filmele educative, 3 lei.

Citiți și: Pitești. Proiecții speciale la Cinema „București”

Pentru  studenţi, pensionari, şomeri şi adulţii cu handicap mediu şi uşor, prețul biletului se reduce cu 50%. Elevii beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru accesul la filme.

„La majoritatea filmelor românești, prețul unui bilet a fost de 6 lei. Cu reduceri – 3 lei sau 1,5 lei. Practic, un elev de liceu a putut urmări celebre filme românești cu bani mai puțini decât costă un pachet de gumă de mestecat. Și asta pentru că prețurile sunt subvenționate de Primăria municipiului Pitești și Consiliul Local Pitești, pentru creșterea gradului de acces la actul de cultură și la educația prin cultură”, afirmă managerul cinematografului, Jean Dumitrașcu.

Citiți și: Pitești. E gratis!

Accesul la filmele proiectate la Cinematograful „București” va rămâne gratuit și în 2020 pentru cetăţenii de onoare ai Piteştiului, elevii etnici români din afara graniţelor ţării bursieri ai statului român, pentru posesorii legitimaţiilor eliberate de Guvernul României în baza H.G. nr. 385/2004 privind accesul gratuit la actul de cultură la nivel naţional al pensionarilor care au activat cel puțin 10 ani în domeniul cultural-artistic și în presă și pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat şi cei care le însoţesc.

Activitatea Cinematografului „București” se va relua pe 11 ianuarie 2020.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3