930×122 CAPRA 5

gerea

oltchim

AZERII, INTERES MAXIM PENTRU OLTCHIM

O delegație a companiei a dat ieri ochii cu ministrul Economiei, Andrei Gerea, după care a fost în Râmnicu-Vâlcea, la combinat. La întâlnirea cu ministrul, membrii delegației, condusă de vicepreședintele David Memedov, și-au exprimat din nou interesul pentru privatizarea Oltchimului.

Citiți și: ,,Chilipir”: Petrochimia scade cu 15 milioane €!

Vorbim despre o delegație de la SOCAR, compania petrolieră și de gaze naturale a Azerbaidjanului. În prezența ambasadorului acestei țări din Caucaz în România, Farid Abdinbayov, ministrul Andrei Gerea le-a prezentat azerilor procedura de selecție a ofertei angajante (stabilită de consorțiul de administratori judiciari de la combinatul vâlcean) în vederea achiziționării integrale a părților sociale deținute de Oltchim SA la Oltchim SPV, precum și pașii care trebuie parcurși de către companiile interesate. Amintim că Ministerul Economiei și-a propus privatizarea la pachet a Oltchimului Râmnicu Vâlcea și a Arpechimului Pitești.

Înființată în 1992, SOCAR este compania petrolieră și de gaze naturale a statului Azerbaidjan (țară situată între Asia și Europa, în Caucaz), una dintre cele mai mari companii din domeniu din lume. Se află în România din anul 2011, prin societatea SOCAR Petroleum. Are în țara noastră peste 20 de benzinării, în special în județe din Moldova: Botoșani, Suceava, Neamț și Iași.

Citiți și: FIRME STRĂINE VOR DIVIZIA PETROCHIMICĂ BRADU

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90