New Profesional Consult 930 x 122

ajutor

DEZASTRU ÎN APICULTURĂ. STATUL AJUTĂ CU BANI.

Vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat la deschiderea celei de a XI-a ediții a Târgului Național al Mierii, eveniment care a coincis cu aniversarea a 40 de ani de la înființarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură. Constantin i-a felicitat pe președintele Asociației Naționale a Crescătorilor de Albine, Ioan Fetea, și pe directorul general al Institutului, Cristina Mateescu, pentru contribuția lor la dezvoltarea sectorului apicol din România.

Citiți și: Ajutor de la stat pentru cei care stau la bloc!

„Din păcate, anul acesta nu a fost un an apicol bun. A plouat foarte mult și nu ați putut obține producția pe care v-ați dorit-o. Cred că a venit momentul, după mulți ani, ca ministerul să intervină și să le acorde un ajutor celor care ați suferit pierderi. La inițiativa dumneavoastră, am elaborat un proiect privind acordarea unui ajutor financiar care să compenseze pierderile din acest an. Deși suntem încă în fază de proiect, cred că este de datoria noastră să fim alături de sectorul apicol, care produce și exportă din ce în ce mai mult. Proiectul este pe site-ul Ministerului Agriculturii. Ca și dumneavoastră, aștept rectificarea bugetară și până atunci avem timp, împreună, să completăm actul normativ, astfel încât să răspundă nevoilor dumneavoastră.”, a spus ministrul Agriculturii. Suma necesară aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzută de proiectul de hotărâre pentru compensarea pierderilor suferite de apicultori depășește 4.130.000 de lei şi se asigură de la bugetul de stat.

Totodată, Daniel Constantin a vorbit și despre Programul Național pentru Apicultură 2014-2016: „Este un program cu o alocare de peste 29.000.000 de lei anual. Deja în acest moment solicitările pe anul în curs depășesc 33.000.000 de lei, fiind vorba mai ales de investiții, ceea ce arată că sectorul vrea să se dezvolte, să facă performanță. La aceste forme de sprijin se adaugă și subvenția pentru motorină și sprijinul pentru conversia la agricultura ecologică.” Bugetul alocat în 2014 schemei de ajutor specific pentru îmbunătățirea calității produselor ecologice, de care pot beneficia și producătorii aflați în perioada de conversie, se ridică la peste 7.000.000 de euro. (Foto: madr.ro)

Citiți și: Ajutor financiar sub forma unor fonduri nerambursabile pentru români

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3