EcoMoto 930×122

afacere

O NOUĂ AFACERE DE MILIOANE ÎN ARGEŞ

O nouă afacere de milioane în Argeş. Invocând similitudini de relief cu zone similare din județul Vâlcea, mai mulţi oameni de afaceri din zona Curtea de Argeş lansează o ipoteză: în zonă ar putea exista izvoare de apă termală sau sărată, izvoare care, odată descoperite și ulterior exploatate turistic (turism balnear), ar aduce în timp comunităţii beneficii de milioane de euro.

Citiți și: Pitești. N-ai să crezi așa ceva! Pentru ce s-au dat amenzi în localuri

„De ce nu accesaţi fondurile puse la dispoziţie pentru depistarea în zonă a unor izvoare cu apă termală sau sărată? Izvoarele ar reprezenta o binefacere pentru localitate şi comunitate, o mare oportunitate de dezvoltare, pe lângă celelalte obiective turistice importante din zonă.

Luaţi exemplul judeţului vecin Vâlcea (n.r. – foto), care face o mulţime de investiţii pe baza apelor sărate şi termale, investiții din care câştigă bani frumoşi!”, se arată într-un mesaj transmis pe adresa conducerii Primăriei Curtea de Argeş. Rămâne de văzut dacă și când autoritățile locale din zonă vor răspunde provocării.

Citiți și: Accident cu 2 mașini, lângă Kaufland!

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Un comentariu

  • Bogdan spune:

    De ce? De ce nu se face o cale ferata Pitesti-Valcele-Valcea? De ce nu se face macar o statiune de schi in judetul cu cei mai inalti munti din tara? (Cred ca lejer s-ar putea face 3 statiuni moderne, lejer). De ce nu s-a facut o a doua cenutra a orasului? Un stadion nou ? O sala noua a sporturilor? Centre de copii si juniori care sa dezvolte sportul argesean? De ce nu s-a construit macar 1 pod peste raul Arges ? (Normal ar fi doua, unul in amonte si altul in aval de cel actual de la Podul Viilor). De ce nu s-au facut parcuri industriale care deja sa fi atras multi investitori precum in alte orase? De ce nu s-au facut si nu se fac presiuni aspura universitatilor din Pitesti pentru a face parteneriate cu agentii economici astfel incat absolventii sa fie pregatiti pentru piata muncii si nu doar purtatori de diplome inutile? De ce nu se asflteaza si renoveaza toate strazile? De ce nu creeaza un program concret si coerent de ajutorare pentru izolarea termica a locuintelor si punere a accentului si pe partea estetica? (Estetica, frumosul, fineturile sunt lucruri pe care autoritatiile locale n-au auzit, dar apoi sa le si puna in practica. Ne miram mereu cand vizitam orase din vestul tarii sau de peste hotare cat de frumoase sunt, la ei de ce se poate si la noi nu?) De ce nu se sprijina tinerii antreprenori si de catre autoritatile locale? De ce tinerii valorosi nu sunt apreciati si atrasi sa ramana sa traiasca si sa munceasca aici?

    As putea continua cu intrebarile pana maine si tot nu as termina…

    Raspunsul sincer si serios la intrrebarile de mai sus este pentru ca sunt niste hoti si tradatori ai votului si intereselor voastre! Iar hotii nu dezvolta si inoveaza, ei doar fura si va inseala, va scot ochii cu nimicurile de care sunt in stare pentru ca voi sa-i votati si data viitoare!

    DE CE VA MULTUMITI CU TOTII CU PREA PUTINUL PE CARE AUTORITATILE ASTEA LOCALE VI LE ARUNCA IN OCHI?

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90