930X122 MAIA

arpechim

S-A ALES PRAFUL! ANGAJAȚII PETROCHIMIEI ARPECHIM VOR FI CONCEDIAȚI

Conform unor surse din Divizia Petrochimică Bradu, de lângă Pitești, a Oltchim, aproape toţi angajaţii acesteia vor primi preavize de disponibilizare începând cu data de 10 iulie.

Citiți și: Talent și pasiune la primul turneu de minivolei de la Bradu!

Iniţial, sursele indicau faptul că ar fi urmat să fie disponibilizaţi 144 de angajaţi, în contextul în care privatizarea combinatului vâlcean se tot amână, iar în lipsa activităţii rafinăriei Arpechim nici Divizia Petrochimică Bradu nu funcţionează. Acum se vorbeşte de disponibilizarea a 214 persoane. La Divizia Petrochimică Bradu ar urma să mai rămână doar o parte dintre şefi şi personalul de pază.

Privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea la pachet cu Divizia Petrochimică Bradu şi rafinăria Arpechim a eşuat. Prin urmare, administratorul judiciar al Oltchim încearcă măcar salvarea combinatului vâlcean aflat în insolvenţă.

Citiți și: Alături din oamenii din Bradu

Pe de altă parte, OMV Petrom a obţinut deja autorizaţiile necesare pentru a începe demontarea rafinăriei din Piteşti, aşa încât în scurt timp şi rafinăria Arpechim riscă să devină doar o amintire.

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90