Donaris 930 x 122

brut

VESTE DESPRE SALARII. ANUNȚUL, FĂCUT AZI

Veste despre salarii. Anunțul, făcut azi. Direcția Județeană de Statistică Argeș a anunțat astăzi evoluția câștigurilor salariale medii în România în decembrie anul trecut.

Citiți și: Transport metropolitan – NU, apă maro – DA, mașină electrică – DA, salariu 2000 €

Potrivit sursei citate, în decembrie 2016 câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.257 de lei, cu 8,4% mai mare decât în noiembrie 2016. Câştigul salarial mediu nominal net s-a ridicat la 2.354 de lei, tot cu 8,4% (+182 de lei) peste nivelul din noiembrie. Comparativ cu luna decembrie a anului 2015, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,4%.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (6.120 de lei), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (1.332 de lei).

Citiți și: O fi rău să fii primar de comună? 2650 € salariu, lângă Pitești

În luna decembrie 2016 în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna noiembrie 2016. Creşterile s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe sau sărbători și al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou), dar şi datorită producţiilor ori a încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte). De asemenea, creşterile au fost determinate și de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 36,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 30% şi 32% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), tranzacţii imobiliare, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport; între 17,5% şi 24% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, colectarea şi epurarea apelor uzate, transporturi pe apă, fabricarea altor mijloace de transport, telecomunicaţii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 14,5% şi 16,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie, iar nu în decembrie, de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. Cele mai mari scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (-4,1%) și în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-2,7%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+20,2%) și în administraţie publică (+4,5%), ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice. În învăţământ câştigul salarial mediu net a scăzut (-4,9%), ca urmare a începerii vacanţei şcolare şi a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, potrivit Direcției Județene de Statistică Argeș.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570×90 MAIA