Donaris 930 x 122

daniel constantin

DANIEL CONSTANTIN: „PONTA, SINGURUL CANDIDAT PSD CARE VA FI SUSȚINUT DE PC”

Premierul Victor Ponta, liderul PSD, este singurul candidat social-democrat pe care conservatorii îl vor susține în alegerile prezidențiale din acest an, a declarat astăzi, la Palatul Parlamentului, președintele PC, Daniel Constantin.

Citiți și: Apariție-surpriză pe scena politică a conducerii PNL Teleorman!

El a adăugat că în cazul în care Mircea Geoană, iar nu Ponta, ar intra în cursa pentru Cotroceni acesta nu va avea susținerea PC.

“Partidul Conservator nu cred că îl va susţine pe domnul Geoană. Nu am nimic cu el, dar în conjunctura actuală nu are şanse să câştige preşedinţia României. Noi am spus ca partid că susţinem candidatul PSD, dar dacă acel candidat se numeşte Victor Ponta!”, a precizat Daniel Constantin.

Citiți și: DANIEL CONSTANTIN: SUNTEM PREGĂTIȚI SĂ VOTĂM O MOȚIUNE DE CENZURĂ

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3