Donaris 930 x 122

bratianu

LIBERALII LUI TĂRICEANU L-AU COMEMORAT PE ION I.C. BRĂTIANU

Filiala Argeș a Partidului Liberal Reformator a comemorat astăzi 150 de ani de la naşterea lui Ion I.C. Brătianu. La eveniment a participat şi deputatul de Argeş Andrei Gerea, vicepreşedinte PLR la nivel naţional al formațiunii politice condusă de Călin Popescu Tăriceanu. Liberalii reformatori au depus coroane de flori la mormântul lui Brătianu din Capela Vilei Florica, după care au participat la un seminar dedicat marelui om politic, organizat de Consiliul Județean.

Citiți și: „Generalul” Tudosoiu, luat la „rost” de un elev de la „Brătianu”/ „Ce este un inspector?”

„Partidul Liberal Reformator este, prin definiţie, construit pe fibra liberalismului pur, românesc, acel liberalism impus de marea familie a Brătienilor. Nu putem decât să ne dorim ca, la fel ca şi marele Ion I.C. Brătianu şi ca ceilalţi importanţi oameni politici din familia de la Ştefăneşti, să reuşim să oferim României un nou drum spre dezvoltare, spre modernizare, spre europenism. Am fost, sunt şi voi fi liberal autentic. Din 1990 am luptat pentru valorile liberalismului în PNL, iar acum, când aceste valori au fost părăsite, am decis să continuăm prin Partidul Liberal Reformator ideile şi principiile liberale.

Ion I.C. Brătianu a fost un adevărat om de stat, apreciat nu doar în România, ci şi pe plan extern. Contele de Saint-Aulaire, ministrul Franţei la Bucureşti, spunea despre Ion I.C. Brătianu că excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul dintre marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei trei mari: Wilson, Lloyd George și Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari. Astfel de oameni au reprezentant liberalismul românesc şi trebuie să le oferim respectul cuvenit de fiecare dată, omagiindu-i ca să rămână modele pentru toţi cei care vor să facă politică în România.”, a afirmat Andrei Gerea.

Citiți și: Exclusiv. El este profesorul de la ,,Brătianu” care a scandalizat un oraș!

La rândul său, preşedintele interimar al PLR Argeş, Dan Crişan, a declarat: „Pentru liberalii din Argeş faptul că Brătienii sunt din judeţul nostru reprezintă o mare onoare şi, în aceeaşi măsură, o mare responsabilitate. Noi ne tragem rădăcinile din familia Brătienilor, din liberalismul autentic şi credem că pentru prezentul şi viitorul României aceasta este calea cea mai eficientă de urmat.”

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90