Donaris 930 x 122

carti

TSD-IȘTII ARGEȘENI VOR DONA CĂRȚI

Noua conducere a Tineretului Social Democrat Argeș a avut prima sa ședință, găzduită de Casa de Cultură ”Adriana Trandafir” din comuna Bascov, de lângă Pitești.

Citiți și: Strigătul disperat al unui piteștean! Alexandru are nevoie de ajutor ca să trăiască!

Printre altele, TSD-iștii au decis să organizeze o acțiune în Câmpulung Muscel pentru copiii instituționalizați și să sprijine unul dintre proiectele preotului Decebal Floroaica, directorul Centrului de tip familial Găvana din Pitești, urmând să doneze cărți pentru persoanele aflate în dificultate.

Pe de altă parte, TSD-iștii argeșeni au programat pentru data de 25 iulie o acțiune de socializare, care se va desfășura în Pitești, și au stabilit ca următoarele două întâlniri zonale să aibă loc în Topoloveni (în august) și în Mioveni (în septembrie). De asemenea, începând de ieri membrii TSD Argeș participă la un curs de manager de proiect, organizat la sediul județean din Pitești.

Citiți și: Trei elevi ai unui liceu din Pitești, prinși de jandarmi jucând cărți pe bani

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570×90 MAIA