EcoMoto 930×122

ilustratii

ILUSTREAZĂ CĂRȚILE PENTRU COPII! VEZI GALERIE FOTO!

Ina Năstase este o frumoasă mămică în vârstă de 24 de ani din Piteşti care îşi dedică majoritatea timpului ilustraţiei de carte pentru copii. Până acum are 3 cărţi ilustrate pentru o editură. În plus, Ina adoră pictura murală şi grafica digitală.

Citiți și: Tot ce e mai frumos în lume este la SIMFONIE!

Când ai început să faci picturi murale? 

-Am început undeva prin clasa a VII-a, după ce am câştigat pentru a doua oară Olimpiada de Arte Plastice din judetul Argeş. Părinţii mi-au încurajat creativitatea şi mi-au dat permisiunea de a reproduce pe perete o parte din lucrarea câştigătoare. Atunci s-a aprins scânteia! Până în momentul de faţă am pictat în multe locuri frumoase: grădiniţe, sedii de firme, baruri, o clinică stomatologică cunoscută în Piteşti şi, nu în ultimul rând, în casele oamenilor.

Citiți și: Toată lumea o căuta pe Armina-Maria. Iar ea plecase la iubit!

Ce fel de culori foloseşti?

-Pentru a face pictură murală realizez iniţial o schiţă digitală, în cazul unui proiect mai complex, sau creez personajele direct pe perete. De cele mai multe ori folosesc culori acrylice, culori opace şi laviuri de culoare pentru a reda anumite efecte de transparenţă.

Care este cel mai frumos portret pe care l-ai realizat până acum?

-Cele mai frumoase sunt portretele de copii! Îmi plac enorm de mult copiii, iar atunci când le realizez portretele încerc să surprind cât mai mult din inocenţa lor. Însă cel mai drag portret este unul pe care i l-am făcut recent băieţelului meu, Bitză.

Ştiu că pictezi şi pe pânză. Îţi este mai greu să pictezi pe acest tip de material?

-Deja nu mai fac diferenţa între a picta pe pânză, hârtie, perete, textile, sticlă sau ceramică. Nu mi se pare greu, mai ales că fac totul din inimă si cu multă plăcere. Nu am stat niciodată să monitorizez cât timp îmi ia să fac o lucrare. Din fericire, acum se găsesc pânze deja preparate şi aşezate pe şasiu. Tot ce trebuie să faci e să le cumperi şi să le lucrezi!

Intenţionezi să faci o schimbare în cariera ta profesională?

-Îmi doresc să-mi lansez un magazin online, acolo unde să-mi pot vinde la orice oră lucrările. Vreau să finalizez şi să public cartea pentru preşcolari la care lucrez acum şi, de asemenea, îmi doresc ca Ina Năstase să devină un brand cunoscut şi îndrăgit de cât mai mulţi oameni.

 

 

 

Eco moto 555×222

Comentarii

Un comentariu

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90