930 x122 grota rece

arhitect şef

ARHITECTUL-ȘEF GHIȚĂ, DECLARAȚIE-BOMBĂ ÎN CAZUL BLOCULUI CU AUTORIZAȚIA SUSPENDATĂ

Arhitectul-șef, declarație-bombă în cazul blocului cu autorizația suspendată. Lucrările la blocul de pe strada Mircea Eliade (varianta Găvana), bloc ce are autorizația de construire suspendată de drept în urma unui proces aflat pe rolul Tribunalului Argeș, trebuie să înceteze, a fost concluzia clară a primarului Cornel Ionică.

Citiți și: Atenție! Interzis la bloc!

Însă, așa cum v-am arătat în repetate rânduri, la blocul respectiv încă se lucrează.

Deși a fost anunțat oficial săptămâna trecută de municipalitate (după cum ne-a declarat Cornel Ionică) că lucrările trebuie sistate, beneficiarul știa, încă de la jumătatea lunii august, când Instituția Prefectului – Județul Argeș l-a dat în judecată, că actul a fost suspendat.

Citiți și: Se schimbă regulile la bloc!

Acest fapt ne-a fost precizat de Tribunalul Argeș și recunoscut ieri, telefonic, și de arhitectul-șef al orașului, Cătălin Ghiță (foto), pe care l-am contactat pentru a ne preciza dacă a fost informat investitorul sau nu și de ce încă se lucrează.

„Eu știu că beneficiarul știa de suspendarea lucrărilor… Nu… de suspendarea autorizației de construire”, a fost răspunsul pe care arhitectul-șef ni l-a oferit mai mult din neatenție decât din bunăvoință.

L-am întrebat, punctual, de cine fusese informat beneficiarul. Cătălin Ghiță s-a eschivat, motivând că nu cunoaște toate detaliile și că va reveni cu un telefon în decursul zilei de ieri. Nu a revenit.

Revenim cu aceleași întrebări: De ce nu au fost sistate lucrările? Va fi sancționat beneficiarul construției? Când?

Amintim că Instituția Prefectului – Județul Argeș a mers în instanța de contencios administrativ, la Tribunalul Argeș, împotriva beneficiarului (notarii Mariana Căunei și Gheorghe Florescu Căunei), a Primăriei Pitești și a Inspectoratului de Stat în Construcții pe 16 august 2019, prima înfățișare în acest proces fiind stabilită pentru 7 noiembrie 2019.

Instituția Prefectului – Județul Argeș cere în instanță anularea autorizației de construire a blocului de pe Mircea Eliade, act emis de municipalitatea piteșteană. Vom urmări subiectul.

555×222  MAIA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90