930 x122 grota rece

sedinta_cj

Buget…intermediar la CJ Arges

Joi, la ora 15, Consiliul Judeţean Argeş se va reuni în şedinţă extraordinară pe ordinea de zi aflându-se o rectificare de buget şi rectificarea principalilor indicatori tenico-economici ai obiectivului de investiţii din programul FEDR pentru cea de a doua etapă a proiectului managementul integrat al deşeurilor solide în judeţul Argeş.

Tot în această şedinţă, consilierii judeţeni vor aproba şi un buget intermediar pe anul 2011, având în vedere că bugetul de stat pentru anul viitor abia a fost aprobat, luni seara de Guvern, urmând acum să intre în dezbaterea parlamentarilor. „Dacă bugetul naţional va întârzia, noi trebuie să avem măcar o proiecţie, petnru a şti ce facem la anul, iar corecturile de rigoare şi aprobarea definitivă le vom face după ce va fi aprobat şi bugetul de stat. Dacă acesta nu se aprobă până în ianuarie 2011, avem voie să folosim 12% din rezervele prevederilor bugetului pe anul acesta pe trimestrul I al lui 2011″, a afirmat Constantin Nicolescu. Înainte de Crăciun va mai fi o şedinţă ordinară a CJ Argeş, pentru închiderea acestui an, urmată, probabil, ulterior, de cea extraordinară, festivă.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3