930×122 CAPRA 5

cluburi

DOUĂ NOI CLUBURI, DESCHISE AZI ÎN PITEȘTI

Două noi cluburi pentru pensionari (cluburi ale seniorilor) au fost deschise astăzi în Pitești. Unul este situat aproape de parcul Tineretului din cartierul Craiovei, iar celălalt, aproape de Centru, pe strada Maior Şonţu.

Citiți și: Veste uriașă despre pensii înainte de Paști!

Clubul din cartierul Craiovei are o capacitate de circa 90 de locuri. Investiţia, făcută cu bani de la bugetul local, se ridică la 250.000 de lei. În aceeaşi clădire va funcţiona şi un birou al Poliţiei Locale.

În clubul de pe strada Maior Şonţu s-au investit peste 400.000 de lei, tot fonduri locale. Acesta dispune de mobilier nou, televizor, bibliotecă, grup sanitar şi un lift special pentru persoanele cu handicap. În plus, pensionarii vor avea la dispoziţie aer condiţionat, echipamente de bucătărie şi jocuri (table, şah). Capacitatea este de circa 60 de locuri.

Citiți și: Tot ce e mai frumos în lume este la SIMFONIE!

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90