SMART KIDS 930X122

defrisare_padure

Padurea Trivale va deveni Rezervatia Naturala Padurea Parc Trivale

Prefectul Gheorghe Davidescu a dezvăluit faptul că se aşteaptă ca, anul acesta, Guvernul să emită hotărârea prin care Pădurea Trivale va deveni arie protejată de interes naţional, adică rezervaţie. Deja, demersurile au fost făcute. Până atunci, se pare că Prefectura a avut deja câştig de cauză într-unul din cele nouă dosare în care a solicitat anularea titlurilor de proprietate emise, consideră prefectul ilegal, unor persoane, în Pădurea Trivale.

“Avem deschise nouă procese în vederea anulării titlurilor de proprietate în Pădurea Trivale. Unul a fost finalizat, cu câştig de cauză, se pare că au fost depuse şi expertizele celelalte, dar eu consider că un judecător raţional îşi va da verdictul care trebuie, adică acela de a se întoarce Pădurea Trivale la piteşteni şi nu la escroci. Am pornit şi procedura de declarare a Pădurii Parc Trivale arie protejată de interes naţional, sub denumirea de Rezervaţia Naturală Pădurea Parc Trivale.

Documentaţia a fost depusă pentru avizarea de către Agenţia Regională de Protecţia Mediului Piteşti la Academia Română – comisia pentru monumentelor naturii. După obţinerea avizului de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, va fi promovat proiectul de hotărâre de Guvern.

Am convingerea că în acest an va fi aprobată şi Hotărârea de Guvern prin care se va aproba noul statut al Pădurii Trivale, iar aceasta va fi definitiv protejată şi ocrotită prin lege”, a precizat Davidescu.

555×222  MAIA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90