Donaris 930 x 122

cfr

PRUNDU: VESTE PROASTĂ!

Prundu: Veste proastă! De mulți ani, Primăria Piteşti face demersuri la Ministerul Transporturilor, respectiv la CFR, pentru ca bariera şi trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lânăriei din cartierul Prundu să fie modernizate.

Citiți și: Eveniment dramatic lângă Ramada, Pitești!

La capătul unui șir interminabil de adrese formulate în acest sens, autoritățile de la București au dat, în sfârșit, un răspuns pozitiv, anunțând inițial că în această lună bariera manuală va fi înlocuită cu una automatizată.

Vestea proastă este, însă, că licitaţia pe care CFR trebuie să o organizeze pentru desemnarea firmei care va înlocui bariera a fost amânată. Motivul: conducerea CFR vrea ca firmele care au depus oferte să își trimită reprezentați în Piteşti pentru o evaluare exactă la fața locului a obiectivului. Licitaţia a fost amânată cu circa trei săptămâni. Evident, pe cale de consecință, și începerea mult așteptatelor lucrări este întârziată și nimeni nu poate anticipa acum când vor începe.

Citiți și: Un piteștean de 18 ani a vrut să impresioneze cu orice preț

Bariera de pe strada Lânăriei este veche şi acţionată manual, timpii de oprire a traficului rutier în zonă fiind foarte mulţi şi foarte mari. Situația provoacă aglomerație, din ce în ce mai severă odată cu substanțiala creștere a numărului de autovehicule.

În vederea descongestionării traficului, Primăria Pitești a realizat un proiect pentru construirea aici, peste linia de cale ferată, a unui pasaj rutier, dar încă nu a obţinut banii necesari pe care i-a cerut la Guvern. (Foto: Strada Lânăriei în 3D) 

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570×90 MAIA