Donaris 930 x 122

focul lui sumedru

TRADIȚIE RESPECTATĂ LA MIOVENI (GALERIE FOTO)

Tradiție respectată la Mioveni. Respectând tradiția, Primăria Mioveni, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni au organizat și anul acesta „Focul lui Sumedru”, în mai multe zone din oraș, în special în curtea școlilor.

Citiți și: Manager Spital Mioveni: „Să nu se mai plece spre alte zone, cum ar fi București!”
În jurul focului aprins și supravegheat de autoritățile locale, au fost împărțiți, după tradiție, covrigi și mere copiilor, dar și adulților.
Reamintim că în seara de 25 spre 26 octombrie, cea dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se ard resturi vegetale în semn de purificare şi protecţie, prilej de bucurie mai ales pentru tineri şi copii.

Potrivit tradiţiei, la lăsarea serii, oamenii aprind focuri uriaşe care simbolizează purificare şi noroc.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3