930×122 CAPRA 5

politia arges

ANUNŢ IMPORTANT DE LA POLIŢIA ARGEŞ

Anunţ important de la Poliţia Argeş. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş informează că pe data de 1 februarie 2017 va fi eliminată taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar.

Citiți și: Pitești. A văzut prea multe filme! Un mascat a atacat oamenii în Centru!

Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.

Prin  Legea  nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce intră în vigoare la data de 1 februarie 2017, a fost abrogată prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei necesară pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice.

Citiți și: Argeș. Asemenea inconștient, mai rar! Ce a făcut un individ nici nu poți gândi

Astfel, începând cu această dată, la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar, nu se va mai solicita chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de 10 lei.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoanele interesate pot depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar.

Cererea trebuie însoțită de actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate).

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90