New Profesional Consult 930 x 122

biblioteca

SILVESTRU VOINESCU, OMUL ȘI DIRECTORUL DE 5 STELE

Manager deosebit, scriitor de valoare, om dintr-o bucată, dar sensibil, hâtru, harnic și devotat cărții. Tipul de om care strălucește nu prin zgomot, ci prin fapte.

Citiți și: „MICA UNIRE”, SĂRBĂTORITĂ ÎN PITEȘTI

Silvestru Voinescu, omul care și-a legat numele de Biblioteca Județeană Argeș, acum Biblioteca “Dinicu Golescu”, a fost omagiat astăzi. Fostul mare director al Bibliotecii a primit, in memoriam, cuvenita apreciere din partea comunității pe care a servit-o.

,,Argeșeni – valori naționale” este proiectul în granițele căruia, în primitoarea sală de conferințe a Bibliotecii din centrul Piteștiului, azi s-a vorbit la superlativ despre personalitatea directorului și a omului de cinci stele Silvestru Voinescu.

Citiți și: AZI, EXERCIȚIU ÎN CAZ DE EXPLOZIE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ (GALERIE FOTO)

Despre activitatea, opera și viața sa – director al Bibliotecii Județene vreme de patru decenii, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al Asociației Naționale a Bibliotecarilor din țara noastră – au vorbit ziaristul Spiridon Voinescu (fiul regretatului Silvestru Voinescu), actualul director al Bibliotecii, Octavian Mihail Sachelarie, directorul Direcției pentru Cultură, Cristian Cocea, și prefectul Emilian Dragnea, acesta din urmă în calitatea lui de prim reprezentant al instituției care a inițiat ,,Argeșeni – valori naționale”.

Născut pe 2 ianuarie 1935 în comuna argeșeană Călinești, Silvestru Voinescu și-a început cariera profesională de bibliotecar în 1955 la Biblioteca Raională din Topoloveni. Opt ani mai târziu a ajuns la Biblioteca Regională Argeș, Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” de acum. În 1964 a devenit director al Bibliotecii, instituție pe care, cu destoinicie și tact, a condus-o nu mai puțin de 40 de ani. A murit în toamna anului 2005.

Jupiter 555×222
Posada 570×90

Dacă vrei publicitate pe ePitesti.ro trimite mesaj la 0733 797 066 sau un email la redactie@epitesti.ro și te contactăm noi.

Trimite-ne știrea ta pe whatsapp la
0733 797 066