EcoMoto 930×122

vita de vie

SUPER CONCERT VIȚA DE VIE ÎN PITEȘTI

Centrul de Studii în Istorie Contemporană, în parteneriat cu Memorialul Închisoarea Pitești, organizează duminică, 17 iulie 2016, de la ora 19, un concert acustic al trupei Vița de Vie. Evenimentul va avea loc la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești.

Citiți și: Spectacol ,,incendiar” la Filarmonica Pitești: ,,Publicul în picioare și sala plină”

Concertul este programat în deschiderea Şcolii de Vară „Fenomenul Piteşti”, ajunsă în acest an la ediţia a V-a și care cuprinde prelegeri ale unor personalităţi de prestigiu legate de Fenomenul Piteşti, de represiune şi de rigorile regimului comunist.

Care este legătura dintre Școala de Vară „Fenomenul Piteşti” şi muzica trupei? Evenimentul porneşte de la ideea că libertatea pe care o avem astăzi trebuie apărată cunoscând suferinţele celor care s-au opus, într-o formă sau alta, dictaturii. “Obiectivul nostru este să integrăm comunitatea din oraș în activităţile nostre şi ale partenerilor noştri, în vederea transmiterii valorilor şi creării unei conştiinţe a istoriei recente, în care rolul Piteștiului este foarte important. Spectatorii din Pitești, alături de participanții la Școala de Vară, vor beneficia de un concert extraordinar, care în mod cert le va demonstra cât de importantă este libertatea și de ce trebuie aceasta apărată.”, spun organizatorii.

Citiți și: PITEȘTI: CONCERT VIȚA DE VIE ȘI FILM „CHUCK NORRIS VS. COMMUNISM”

Biletele pot fi achiziţionate prin rețeaua Eventim, dar și de la Memorialul Închisoarea Pitești (într-un număr limitat). Prețul unui bilet este de 30 de lei.

ePitești este partener media al evenimentului.

Detalii despre ediția din acest an a Școlii de Vară „Fenomenul Piteşti”, aici: http://epitesti.ro/caleidoscop/eveniment-cultural/pitesti-concert-vita-de-vie-si-film-chuck-norris-vs-communism/.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90