930×122 CAPRA 5

doris iorga

CONCERT ÎN PITEȘTI

Filarmonica Pitești vă invită joi, 10 octombrie 2019, de la ora 19, la un concert simfonic cu pagini muzicale semnate de Jean Sibelius, Richard Strauss și Nikolai Rimsky-Korsakov.

Citiți și: Un artist renumit revine la Pitești!

Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Alexandru Ganea, va participa, ca solistă, oboista Doris Iorga, care va interpreta Concertul pentru oboi și orchestră de Strauss.

În prima parte, publicul va audia și Finlandia lui Sibelius. În partea a doua, va fi interpretată Suita simfonică Șeherezada de Nikolai Rimsky-Korsakov (solo vioară, Mădălin Sandu).  

Citiți și: Schimbare majoră în Ștrand! Investiție de aproape 1 milion €

Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică (Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră) şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră, clasa Dumitru Goia).

Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza.

Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În prezent este conferenţiar universitar şi dirijor al orchestrei simfonice „Universitaria” a U.N.M.B.

A colaborat cu filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea și Bacău. Între 2008 şi 2012 a fost dirijor al Filarmonicii Piteşti, unde este invitat ca dirijor permanent.

A colaborat cu soliști de renume, dintre aceștia menționându-i pe Valentin Gheorghiu, Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Ivan Roncea și Ion Bogdan Ștefănescu.

După absolvirea Colegiului de Artă „George Apostu” din Bacău, la clasa oboi, Doris Iorga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București la aceeași specializare. În prezent este studentă în anul I la master la universitatea bucureșteană.

A colaborat cu Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, Camerata Regală, Orchestra Națională de Tineret (dirijori, Cristian Măcelaru, Cristian Mandeal, Gabriel Bebeșelea și Tiberiu Soare), Orchestra Medicilor, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Filarmonica „George Enescu” București și Opera Națională București.

A fost solistă la concerte susținute la Palatul Brâncovenesc, Radiodifuziunea Română, Ateneul Român și Filarmonica Bacău.

A câștigat premii la concursuri naționale și internaționale și a susținut masterclassuri alături de Gordon Hunt și Hansjorg Schellenberger.

Se va afla în premieră, ca solistă, la Filarmonica Pitești.

Absolvent al Facultăţii de Interpretare Instrumentală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Ladislau Csendes, Mădălin Sandu este concertmaestru al Filarmonicii Pitești încă de la înființarea instituției.

Este absolvent al Universității „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti (master în Management în Administraţie Publică).

Din 2000 a activat în Orchestra de Cameră Philarmonia din București și a colaborat cu filarmonicile din București, Giurgiu, Sibiu, Ploiești, Constanța și Râmnicu-Vâlcea.

Ca solist concertist, a susținut numeroase recitaluri şi concerte pe toate scenele muzicale ale ţării. A concertat şi în Italia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Spania, Ungaria şi Republica Moldova. A avut colaborări importante cu Seul Philharmonic of the Nations şi cu World Peace Orchestra.

Mădălin Sandu este nu doar un violonist de talent, ci şi aranjor, orchestrator şi dirijor, iniţiator al multor proiecte sonore spectaculoase (This Is My Song, Tu eşti primăvara mea, Anotimpurile) şi organizator al concursului de interpretare instrumentală ArgesisArt, concurs cu largă reverberaţie în mediul educaţional, al cărui rezultat este prezentat, în fiecare an, în concertele de gală Tinere talente ale Filarmonicii Pitești.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3