Batic la ofertă cu pungă cadou. Este prima dată, de când scriu pentru epitesti.ro, să scriu de pe aceste meleaguri. Adică din oraşul care dă şi numele ziarului, şi care mi-a fost şi îmi este în continuare foarte apropiat inimii.

Iubesc oraşul acesta, cu bunele şi cu relele lui, şi simt asta ori de cate ori revin aici, cu diferite ocazii. Iar faptul că nu mai trăiesc zi de zi aici îmi dă şansa de a vedea, la fiecare vizită, schimbările care sunt greu sau uneori imposibil de observat de cineva care îşi duce fiecare zi în oraşul lalelelor.

Aşa se face că, atunci când mă văd cu oameni cunoscuţi şi le povestesc despre schimbările pe care le observ, se uită cu neîncredere la mine, atunci când nu-mi spun pe şleau că se vede că stau pe alte meleaguri, drept pentru care sunt cam prea deconectat de realităţile cotidianului piteştean.

În tura asta cea dintâi impresie pe care mi-a dat-o Piteştiul a fost că schimbările cu care deja mă obişnuisem din vizitele anterioare nu mai au aceeaşi frecvenţă. Sunt la fel de multe maşini de fiţe pe stradă ca şi data trecută, iar oamenii sunt la fel de prezenţi pe strada mare la orele prânzului în zilele lucrătoare.

Pe străzile lăturalnice văd aceleaşi blocuri de pe vremea copilăriei, chiar dacă au mai apărut, pe ici, pe acolo, nişte locuri de joacă sau nişte bănci. Parcă nici nu mai sunt atât de multe şantiere, semn că nu prea mai sunt bani de investiţii, dar barurile şi restaurantele, cel puţin în week-end, sunt la fel de pline.

• Distribuie:
• Distribuie
•