Donaris 930 x 122

campanie

MOȚIUNEA LU’ PEȘTE

Moțiunea lu’ Pește. Săptămâna asta opoziția din Parlamentul României a depus moțiune de cenzură. A 37-a, dacă am numărat bine, în mai puțin de trei decenii de democrație post-comunistă. Din anterioarele, doar trei au avut succes, prima acum zece ani, a doua acum 7 și a treia în 2017.

Citiți și: SCHIMBAREA GUVERNULUI, BUCURIA POPORULUI

Dacă moțiunile mai vechi au avut logică, în sensul în care au dat câștig de cauză opoziției de atunci, cea de-acum doi ani mi s-a părut cea mai stupidă dintre toate, pentru că a fost depusă de putere împotriva propriului guvern și, surpriză!, a trecut. A trebuit să treacă un pic peste jumătate de mandat parlamentar de-atunci pentru a vedea o și mai mare bătaie de joc la adresa ideii de moțiune de cenzură ca instrument democratic.

Dar am ajuns și aici, odată cu demersul din săptămâna în care scriu aceste rânduri. Și asta pentru că moțiunea semnată de reprezentanți din toate partidele din Parlament contra singurei forțe politice rămase la putere reprezintă o mare jignire la adresa inteligenței noastre, a celor care-am venit, cu mic, cu mare, la alegerile din mai, ca să arătăm în primul rând că nu mai vrem să ne conducă cel mai incompetent guvern din istoria postdecembristă, în frunte cu o cucoană care se pricepe doar să-și cumpere broșe și cu un nene care se visa Putin, ajuns între timp acolo unde e locul oricărui infractor.

Citiți și: ORAȘ VERDE, ORAȘ CURAT. CAMPANIE DE CURĂȚENIE ÎN MIOVENI

Pentru că, dragi opozanți, ați uitat scorurile din mai, care au dat un pic peste un sfert dintre voturi către puterea de atunci. Restul a venit la voi, partide de dreapta, stânga, centru sau liber-schimbiste. Și voi ați depus o altă moțiune, imediat după, tot la mișto, să ne arătați chipurile că și voi vreți să ne scăpați de incompetenții care conduc guvernul. După care ați tot amenințat și, într-un final, ați adunat suficiente semnături și, ziceți voi, voturi ca să ne scăpați de tanti care se dă pro-transatlantică.

Bun, mi-am zis, de data asta sunt serioși. După care ați început să vă plângeți că nu vreți vot în weekend, cum vă impunea partidul încă la putere. Pentru că nu s-a mai făcut, pentru că nu sunteți toți la muncă. De parcă ați fi fost singurii care lucrau în weekend și nu aveți sute de mii și milioane chiar de concetățeni care sunt obligați uneori să presteze și în zilele așa-numit libere, pe bani mult mai puțini.

A urmat apoi citirea moțiunii, unde n-a venit mai nimeni, asta ca să demonstrați încă o dată cât de mult vă pasă. Și, între timp, continuă tocmeala ca la iarmaroc, pe capete de parlamentari pro sau contra. În paralel, avem campanie electorală mascată, în care candidații voștri ne promit ba normalitate, ba fericire, ba umanitate, ba că ori ei, ori noi (ăsta mi se pare, apropo, cel mai tembel slogan, de la un candidat pe măsură).

Și noi vă promitem, indiferent de rezultatul moțiunii, că o să ne doară exact undeva de sloganurile voastre goale de conținut. Și-o să vă criticăm ori de câte ori meritați, pentru că faptul că sunteți doar un pic mai breji decât cei care o acceptă pe madam cu broșele să le fie șefă nu vă dă dreptul să vă umflați în pene.

Dați jos guvernul, după care puneți mâna și dați-ne o viață mai bună! Altfel o să împărtășiți soarta tuturor celor care au picat și vor pica prin moțiune de cenzură sau prin vot popular.

[555×222]-Halloween-2019
[570x90px]-Halloween-2019

Dacă vrei publicitate pe ePitesti.ro trimite mesaj la 0733 797 066 sau un email la redactie@epitesti.ro și te contactăm noi.

Trimite-ne știrea ta pe whatsapp la
0733 797 066


Continuând să utilizați site-ul epitesti.ro, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close