Nu de puține ori îi auzi cum își strigă dreptul „sacru” la salarii mari și pensii speciale. Unii dintre ei produse ale fabricii de diplome, comozi, nepăsători, plictisiți când anchetează, dacă anchetează, neantrenați, ba chiar obraznici sau zeflemitori cu părinții care-și caută cu lacrimi în ochi copiii dispăruți, devin vocali degrabă când cer salarii, sporuri, indemnizații și pensii nepământene.

Îndopați ca niște curcani niciodată sătui, procurori, polițiști și STS-iști „ucid” din culpă copii nevinovați. „Ucid” din culpă încrederea cetățeanului în stat. Moartea semănată de criminali sau de accidente e posibilă, uneori, pentru că deprofesionalizarea a depășit alarmant cotele de atenție. Oamenii care populează instituțiile publice (parte dintre ei) sunt la locul nepotrivit. Dar cât de mare este partea întunecată? Nu știu cât de mare, dar ea dă ora exactă, pentru că altfel nu se explică cum la noi fiecare tragedie este anticamera unei viitoare alte tragedii. Dintr-o tragedie se învață, pentru a elimina riscul repetării. Nu și aici.

Aura Ion a murit cu zile, așteptând în zadar echipele de salvare care bâjbâiau prin munții Apuseni în căutarea avionului prăbușit. Poate cu zile a murit și Alexandra Măceșanu. Într-o țară cu procurori și polițiști cu carte și ca la carte, cu autorități responsabile și profesioniste, Alexandra ar fi avut măcar o șansă la viață.

Dar ne revoltăm ca să ce? De câte ori ne-am revoltat până acum fără ca apoi să se schimbe lucrurile? Obișnuiți-vă cu ideea că trăim într-o țară în care se moare cu zile! În care putem muri și noi cu zile. Cum ne e norocul! După Apuseni v-ați revoltat, și ce? După Colectiv? Așa, și? Reprezentanții instituțiilor vă „explică” de fiecare dată, unii vă arată hărți din care nu înțelegeți nimic și vă vorbesc de „triangulații” și, doar sub presiunea momentului, mai cad capete. Vă încălzește cu ceva? Ne ajută cu ceva?

Scrâșnești neputincios din dinți când îi vezi cum se încurcă în legi, în proceduri, în birocrație, de fapt în propria lor incompetență. STS-istul pretinde că nu e treaba lui, procurorul se scobește în nas până la ora 6, iar polițistul orbecăie ca peștele pe uscat 19 ore la rând. Timp în care, probabil, un copil moare asasinat de mâna unui psihopat.

Ne omorâți cu zile! Ne omorâți cu zile pentru că nu anchetați când și cum trebuie, ne omorâți cu zile în spitale murdare care colcăie de bacterii, ne omorâți cu zile pe drumuri proaste și periculoase! Și ne veți mai omorî. Pentru că la noi fiecare tragedie este anticamera unei viitoare alte tragedii. Dintr-o tragedie se învață, pentru a elimina riscul repetării. Nu și aici. Aici se moare și se moare și iar se moare cu zile.

• Distribuie:
• Distribuie
•