Ultimul om din stat. Zilele trecute s-a încheiat înscrierea candidaților la funcția de președinte al României. La acest moment, luându-i în calcul și pe candidații care au primit binecuvântarea Curții Constituționale după respingerea de către Biroul Electoral Central, avem parte de cea mai mare concurență pentru un sejur de cinci ani la Cotroceni.

Astfel, avem 14 candidați acceptați de BEC și încă trei validați de dumnezeii de la Curtea Constituțională, deci cu unul mai mult decât precedentul record, de acum 23 de ani. Mie, sincer, mi se par foarte mulți, și nu pentru că nu respect dreptul fiecărui concetățean de-al meu de a candida la orice funcție în stat. Ci pentru că am senzația că prin intrarea în cursa pentru cea mai înaltă poziție politică din România a multor candidați care în mod limpede nu au șanse nici măcar teoretice instituția prezidențială își pierde și mai mult din prestigiu și însemnătate. Asta în condițiile în care actualul partid de guvernământ, care are toate șansele să bifeze și anul acesta un eșec la prezidențiale, a făcut tot ce-a putut ca să submineze puterea președintelui, una dintre cele mai importante instituții din statul român, potrivit Constituției.

Sub conducerea unui domn care este momentan găzduit într-una dintre pușcăriile patriei, guvern după guvern s-a luptat cu actualul deținător al funcției, încercând și în mare parte chiar reușind să-l transforme într-un notar un pic mai răsărit, bun numai să aprobe năzbâtiile pe care i le trimit Guvernul și Parlamentul, ambele populate și, din păcate, conduse de oameni pe care cu greu îi poți suspecta de competență.

Acum, aceeași poziție, care adună cele mai multe voturi ale românilor, este râvnită de tot felul de cetățeni. Îl avem pe actualul șef al statului, care, firesc, mai vrea un mandat, cu toate că nu a făcut tot ce i-a stat în puteri să-l merite. O avem pe șefa Guvernului și a partidului de guvernământ, care n-a reușit nici măcar să câștige primăria propriului orășel, abonată de ani buni la funcții publice în care n-a reușit să se impună de una singură.

Îl avem pe candidatul a două partide noi din opoziție, care ratează adeseori ocazia de a tăcea în loc de a produce gafe. Îl avem, de asemenea, și pe un fost senator de Argeș, devenit ulterior europarlamentar independent, care candidează și acum tot pe o platformă similară, cu sprijinul a două partide și câtorva televiziuni, mai mult sau mai puțin de opoziție, un om care se poate lăuda mai degrabă cu cariera artistică decât cu realizări epocale în multele funcții politice.

Aceștia sunt cei patru cetățeni pe care îi văd cu șanse la turul doi. Restul mi se par inutili. Și eternul candidat al partidului balama al minorității maghiare, mereu abonat la putere (și candidatul, și partidul). Și intelectualul fin care vine din partea formațiunii fostului președinte, recent condamnat pentru legăturile sale cu Securitatea.

Și doamna aceea care crede că Pământul e plat, cu bani mulți și nume de origine străină, care sunt convins că dă zilnic dureri de cap televiziunii de casă. Și apostolul luptei cu interlopii, abonat la bani publici și la televiziuni de partid, care și-a clădit candidatura pe tragedia familiei sale.

Iar lista ar putea continua, până la 17, cu figuri mai mult sau mai puțin pitorești, care, însă, au tangență cu funcția prezidențială la fel de mult ca mine sau ca tine, stimate cititor. Toți acești oameni au strâns între 200.000 și 2.000.000 de semnături, ceea ce înseamnă că, dacă facem o socoteală aproximativă, rezultă că au convins în jur de șapte milioane de concetățeni să le dea un prim vot. Asta înseamnă deja cam două treimi din numărul total de votanți de la ultimele alegeri prezidențiale. Teoretic, firește, pentru că practica ne arată că multe semnături au fost deja anulate pe diferite motive de Biroul Electoral Central. Există și plângeri contra candidaților care-au avut probleme cu semnăturile, dar justiția le dă acestora dreptul să meargă mai departe și să umple inutil buletinele de vot.

Și asta nu mi se pare deloc o întâmplare. Este tot una dintre acele acțiuni care au scopul de a face ca primul om din stat să fie văzut de cât mai mulți dintre alegători ca fiind mai degrabă ultimul om din stat, cu din ce în ce mai puține prerogative și din ce în ce mai multe contestații din partea celor care joacă rolul vulpii care consideră că strugurii la care nu poate ajunge sunt cu siguranță acri.

Sper, însă, că vom veni, și de data asta, mulți la vot. Și vom vota pentru cineva care chiar merită să ne fie președinte. Sau să ne rămână, dacă așa decide majoritatea. Dar care să aibă legitimitate și putere să reziste oricărui guvern sau parlament cu tendințe despotice. Bineînțeles, și reciproca este valabilă, că doar am experimentat-o cu fostul președinte, care a fost blocat de Parlament când a exagerat. Așa funcționează un stat democratic normal, pe care ni-l dorim cu toții, dincolo de orice slogan.

• Distribuie:
• Distribuie
•