930 x122 grota rece

mall

EXCLUSIV: AȘA VA ARĂTA! NOU MALL ÎN PITEȘTI

Exclusiv: Așa va arăta! Nou mall în Pitești. După cum v-am informat, un nou mall va fi construit în Pitești, în cartierul Tudor Vladimirescu.

Citiți și: Exclusiv! Primele imagini cu pasarela care leagă Argeș Mall de restul orașului

În exclusivitate, am obținut și vă prezentăm o primă schiță a felului în care ar urma să arate, în exterior, viitorul mall și parcarea lui uriașă. Nu excludem posibilitatea ca, față de această schiță, proiectantul să opereze unele modificări.

Potrivit informațiilor furnizate de investitor, Prime Kapital, ”mall-ul se va focusa pe modă și divertisment și va include un hipermarket.” Termenele de execuție (când vor începe și când se vor încheia lucrările) încă nu se cunosc.

Citiți și: Haos într-un cartier din Pitești!

Viitorul nou mall urmează să fie construit pe un teren din zona industrială de pe strada Lânăriei, pe malul lacului Prundu şi în apropierea Gării Sud a Piteștiului.

Investiția va fi realizată de Prime Kapital (companie privată de investiții și dezvoltare imobiliară, cu proiecte similare în țări din Europa Centrală și de Est – Polonia, Bulgaria, Slovenia și România).

În colaborare cu municipalitatea, dezvoltatorul ar urma să construiască și o pasarelă, pentru a ajuta clienții viitorului nou mall, dar și cetățenii orașului. Pasarela va face legătura între bulevardul Republicii și strada Lânăriei. Detaliile tehnice și costul investiției urmează să fie stabilite.

”Dezvoltatorul va realiza o pasarelă cu ajutorul Primăriei, care va deservi atât clienții mall-ului, cât și cetățenii care doresc să ajungă în Tudor Vladimirescu.

Construirea pasarelei se va realiza anul acesta. Vom acorda tot sprijinul legal, inclusiv concesionarea terenului pe care va fi construită pasarela, urmând ca aceasta să intre in proprietatea municipalității.”, anunța recent Sorin Apostoliceanu, viceprimar al Piteștiului.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90