EcoMoto 930×122

amigos

AMIGOS, EA ESTE OLIMPICĂ LA MUZICĂ POPULARĂ!

Piteșteanca Andreea Georgiana Radu are 17 ani și studiază la Liceul de Arte ,,Dinu Lipatti’’. Andreea este solistă de muzică populară în trupa Amigos. Timp de șase ani ea a studiat flautul, la care a renunţat, însă, în favoarea orelor de canto popular. ,,Mereu mi-a plăcut să cânt muzică populară. Am renunţat la a studia flautul deoarece muzica populară m-a pasionat mai mult. Din clasa a IX-a am avut posibilitatea să studiez canto popular la liceu. Inițial am crezut că le pot face în paralel pe amândouă, însă atenţia mea era îndreptată numai spre muzica populară și prin urmare am renunţat la flaut. Am terminat cursuri de canto popular la Şcoala Populară de Arte şi Meserii, iar acum studiez același lucru la liceu.’’, precizează Andreea Georgiana Radu pentru ePitești.

Citiți și: DUMITRU FĂRCAȘ A MURIT

Cum a început colaborarea ta cu trupa Amigos?

Colaborarea a început datorită doamnei profesoare Georgeta Chitoran. Ana şi Octavian, cei doi care au înfiinţat trupa, au venit la liceu în căutarea unei soliste de muzică populară. Doamna profesoară m-a recomandat pe mine. Ana și Octavian au fost foarte mulțumiți de felul în care cânt și m-au acceptat în formaţie.

Citiți și: ABSOLVENTĂ DE „LIPATTI”, SOLISTĂ DE MUZICĂ UȘOARĂ ȘI POPULARĂ (VIDEO)

Care este cel mai important premiu pe care l-ai obţinut la concursurile la care ai participat?

Sunt mulțumită că am ajuns la olimpiada naţională de muzică populară şi că m-am bucurat de toată susţinerea din partea doamnei profesoare Chitoran. Am fost fericită şi când am obţinut premiul I la „Mugurii folclorului argeşean” sau la „Flori de cântec românesc”, în Vâlcea. Însă cea mai mare realizare a mea este participarea la această olimpiadă naţională.

Ce facultate intenţionezi să urmezi?

Conservatorul de muzică din Bucureşti.

Vei continua colaborarea cu trupa Amigos?

-Sigur că da! Avem o colaborare frumoasă. Suntem o formaţie plină de energie şi toţi avem studiile necesare în muzică. Sunt mezina trupei și mai am multe de învăţat şi de la colegii mei. Mă ajută în tot ceea ce vreau să fac.

Pe Andreea și colegii săi de la trupa Amigos îi puteţi asculta aici: https://www.youtube.com/watch?v=Hjy5lUT72_Q. (Foto: Facebook Andreea-Georgiana Radu)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90