930X122 MAIA

ani

ANI

2 PRIMARI DIN ARGEȘ, DAȚI DE ANI PE MÂNA PARCHETULUI

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă și săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu în cazul a 29 de foști sau actuali aleși locali.

Citiți și: Atenție, șoferi! Se lucrează pe aceste drumuri

Printre cei 29 se află și doi aleși locali din județul Argeș. Este vorba de primarii comunelor Vlădești (Cristian Hristu Dică) și Dâmbovicioara (Dumitru Secăreanu).

Ambii sunt acuzați de ANI de conflict de interese administrativ și penal și au fost dați pe mâna Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Muscel.

Citiți și: Aroganța puterii: Când se promite totul și se oferă nimic

Primarul din Vlădești, fost viceprimar în mandatul 2008-2012, este acuzat că a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă în perioada exercitării funcției de consilier local.

Potrivit ANI, acesta a participat la deliberări și a votat pentru aprobarea hotărârii Consiliului Local al comunei Vlădești prin care a fost însușit contractul având ca obiect „furnizare de lemne de foc de esență tare”, în valoare totală de 20.000 de lei, încheiat între Consiliul Local, în calitate de achizitor, reprezentat prin primar, și S.C. „HRISTO UNICO” S.R.L., în calitate de furnizor, reprezentată prin administrator (societate comercială al cărei asociat unic și administrator este cumnata sa).

De asemenea, Cristian Hristu Dică a încălcat, conform ANI, și regimul juridic al conflictelor de interese în materie penală, întrucât Primăria a încheiat și derulat contracte comerciale de executare de lucrări și de furnizare de produse cu S.C. „HRISTO UNICO” S.R.L. (societate comercială al cărei asociat unic și administrator este cumnata sa), precum și cu S.C. „DECOR COM DESIGN” S.R.L. (societate comercială al cărei asociat unic și administrator este soția lui). Edilul ar fi participat la aprobarea hotărârilor Consiliului Local al comunei Vlădești prin care Consiliul și-a însușit respectivele contracte și, totodată, a propus executarea de lucrări votând în favoarea aprobării acestora prin hotărâri de Consiliu.

ANI precizează că Dică a obținut venituri în afara funcției de bază de la angajatorul S.C. “HRISTO UNICO” S.R.L. anterior deținerii funcțiilor publice, precum și în perioada în care a fost consilier local.

În ceea ce îl privește pe Dumitru Secăreanu, ANI anunță că printr-o notă de fundamentare din 10 mai 2010 a propus elaborarea unui proiect de hotărâre privind atribuirea contractului de transport de deșeuri solide la groapa de gunoi Albota către S.C. CHERESTA DÂMBOVICIOARA S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia fiul său deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic) și înaintarea sa spre aprobarea Consiliului Local al comunei.

Conform ANI, în perioada 10 mai 2010-21 decembrie 2012, în calitate de administrator și asociat unic al S.C. CHERESTA DÎMBOVICIOARA S.R.L., fiul acestuia a obținut, în baza contractului de prestări servicii, venituri în sumă de 23.808 lei.

Primarul comunei Dâmbovicioara este acuzat astfel de ANI de conflict de interese administrativ și penal.

555×222  MAIA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90