New Profesional Consult 930 x 122

despăgubiri

CEREREA DNA PENTRU ARESTAREA LUI CĂTĂLIN TEODORESCU A AJUNS ÎN PARLAMENT

Cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului argeşean Cătălin Teodorescu a ajuns astăzi în Parlament.

Citiți și: Rău neașteptat pentru edilul suspendat al Mioveniului, Georgescu

Aceasta însoţeşte referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru susţinerea solicitării încuviinţării arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul în care este implicată şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica.

Comisia juridică are la dispoziţie 3 zile să emită un raport pe acest subiect. De asemenea, şi plenul are la dispoziţie 5 zile în care să se reunească pentru a aproba sau nu cererea DNA. Mai există şi posibilitatea adoptării unei proceduri rapide care să „ardă” etapele, dar şi aceea ca deputatul Teodorescu să îşi dea demisia din Parlament şi să se pună la dispoziţia organelor de anchetă.

Citiți și: Descinderi la companii de energie: Șef DNA: ,,Se învârt sume mari de bani”

Reamintim că procurorii arată că din probele administrate „rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Teodorescu Florin Cătălin, în calitatea sa de fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avute în vedere gravitatea faptelor, modul şi circumstanţele de comitere a acestora, anturajul şi mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale şi celelalte împrejurări privitoare la persoana acestuia”.

Procurorii DNA mai arată că „la data de 15.03.2011, inculpaţii Teodorescu Cătălin Florin şi Vasilescu Oana, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţiu Emil, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru un teren în suprafaţă de 13 hectare, situat în Bucureşti, prin supraevaluarea acestuia, ceea ce a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei, (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase”.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3