Donaris 930 x 122

dna

DNA PITEȘTI L-A TRIMIS ÎN JUDECATĂ PE FOSTUL ȘEF AL POLIȚIEI RUTIERE

DNA Pitești a trimis în judecată o nouă serie de inculpați, în frunte cu Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere din România. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Vâlcea.

Citiți și: Incredibil! Somn de voie: trei paznici prinși dormind, altul era băut!

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților DINIȚĂ LUCIAN, comisar-șef de poliție, director al Direcţiei Poliției Rutiere din cadrul I.G.P.R. la data comiterii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, DEACONEASA GHEORGHE, om de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, ILIE MARICEL, vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română – Regiunea 1 Bucureşti la data comiterii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență. (…)

La data de 22 septembrie 2011, urmare a săvârșirii unei contravenții la regimul circulației, față de inculpatul Deaconeasa Gheorghe s-a dispus sancționarea, precum și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.

Citiți și: Întâmplare îngrijorătoare, noaptea, pe o stradă din Pitești

Ulterior, în condițiile respingerii în mod irevocabil a plângerii contravenţionale, la data de 21 martie 2012 inculpatul Deaconeasa Gheorghe a predat permisul de conducere Serviciului Rutier Vâlcea, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Din acest moment, potrivit dispozițiilor legale, a început să curgă termenul de 90 de zile pentru care iniţial s-a dispus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.

În aceste împrejurări inculpatul Deaconeasa Gheorghe a iniţiat demersuri în vederea redobândirii dreptului de a conduce autovehicule şi, implicit, a permisului de conducere, într-un termen mai scurt decât termenul de 90 de zile. Astfel, prin intermediul şi cu sprijinul inculpatului Ilie Maricel, omul de afaceri a luat legătura şi s-a întâlnit la sediul Direcţiei Poliției Rutiere din municipiul Bucureşti cu inculpatul Diniţă Lucian.

În urma întâlnirii şi a discuţiilor purtate între cei trei inculpați, atât la acel moment, cât şi în perioada următoare, au fost iniţiate demersuri concrete pentru realizarea scopului urmărit, respectiv redobândirea dreptului de a conduce autovehicule mai înainte de perioada de 90 de zile stabilită ca măsură complementară iniţial. În acest sens urmau să fie valorificate dispoziţiile legale care, printre altele, prevedeau posibilitatea reducerii perioadei de suspendare la minim 30 de zile în urma promovării testului pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie.

Concret, inculpatul Diniță Lucian, prevalându-se de influența pe care din perspectiva funcției deținute o avea asupra conducătorilor serviciilor rutiere din țară, a realizat demersurile efective la nivelul Serviciului Rutier Vâlcea, serviciu implicat în procedura de dispunere a reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule.

Ulterior, în data de 19 aprilie 2012, inculpatul Deaconeasa Gheorghe s-a prezentat la Serviciul Rutier Vâlcea, unde a susținut testul pentru verificarea cunoștințelor în vederea reducerii perioadei de suspendare, pe care l-a promovat. În consecință, la data de 21 aprilie 2012 Serviciul Rutier Vâlcea a restituit inculpatului Deaconeasa Gheorghe permisul de conducere. Pentru „ajutorul” acordat inculpatul Diniță Lucian a primit de la omul de afaceri produse alimentare în valoare de 672, 5 lei: un miel, doi curcani și 5 kg de păstrăv.

Precizăm că la data de 15 mai 2015 inculpatul Deaconeasa Gheorghe a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru fapte similare (…). „, precizează DNA.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570×90 MAIA