EcoMoto 930×122

dan condrea

MOARTEA LUI DAN CONDREA – REZULTATUL ANCHETEI

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a prezentat în urmă cu puțin timp concluziile anchetei în cazul morții lui Dan Condrea, fostul patron de la Hexi Pharma.

Citiți și: CONTROL ÎN SPITALE ÎN SCANDALUL HEXI PHARMA

Potrivit anchetatorilor, a fost vorba despre un „act suicidal”. Procurorii spun că autoturismul la volanul căruia Condrea și-a găsit sfârșitul nu avea defecțiuni la sistemul de frânare și nici alte probleme tehnice, asta în condițiile în care la locul accidentului nu au existat urme de frânare. Parchetul a stabilit că Dan Condrea s-a sinucis.

„Urmele de rulare evidenţiate indică faptul că autoturismul şi-a schimbat la un moment dat direcţia de deplasare rectilinie, îndreptându-se spre marginea carosabilului, unde se aflau copaci. În zona în care a avut loc evenimentul rutier, la momentul respectiv nu se aflau alte autovehicule în deplasare sau staţionare. Date fiind concluziile raportului de expertiză criminalistică şi ale raportului de expertiză tehnică, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că autoturismul – fără a avea defecţiuni la sistemul de frânare ori direcţie, având o viteză de peste 100 Km/h şi fără a i se acţiona sistemul de frânare – a intrat în coliziune cu obstacolul ca urmare a acţiunii conducătorului auto, care a schimbat direcţia de deplasare rectilinie înspre marginea carosabilului, deşi o atare manevră era evident că determină o stare de pericol grav şi iminent, decesul reprezentând consecinţa unui act suicidal.”, au stabilit procurorii.

Citiți și: E REVOLTĂTOR! LĂSAȚI-L ÎN PACE PE MEDICUL CÎRSTOVEANU!

„Raportul medico-legal arată că moartea lui Dan Condrea a fost una violentă, fiind cauzată de leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri de corpuri şi planuri dure, cât şi prin strivire de componentele unui autovehicul, urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul. La autopsie nu s-au constatat leziuni fără caracter vital sau leziuni care pot avea alt mecanism de producere decât cel anterior menţionat.”, mai arată Parchetul.

Stabilind că decesul nu a fost consecința vreunei fapte penale, procurorii au clasat dosarul de ucidere din culpă cu privire la moartea fostului patron Hexi Pharma.

Detalii despre moartea lui Dan Condrea, aici: http://epitesti.ro/stiri/stiri-stiri/digi24-patronul-hexi-pharma-dan-condrea-mort-intr-un-accident/. (Foto: stirileprotv.ro)

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90