Donaris 930 x 122

achitat

PRIMARUL ALES DIN BRADU, ACHITAT

Primarul ales din Bradu, achitat. Dănuț Stroe, primarul ales al comunei argeșene Bradu, a fost achitat astăzi de Tribunalul Argeș.

Citiți și: Primarul Dănuț Stroe și-a lansat o nouă candidatură în Bradu

„În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I-a C.p.pen., achită pe inculpatul Stroe Dănuț Trandafir pentru infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. În baza art. 399 rap. la art. 241 alin. 1 lit. b. C.p.pen., constată încetată de drept, la data pronunţării prezentei sentinţe, măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpatului. Cheltuielile judiciare pentru urmărirea penală şi judecată rămân în sarcina statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 februarie 2017, la Tribunalul Argeş Secţia penală.”, se precizează în Hotărârea Tribunalului, Hotărâre care nu este definitivă.

Candidând din partea PSD, Dănuț Stroe a fost ales primar al comunei Bradu la scrutinul de pe 5 iunie 2016. La puțin timp după aceea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș l-a acuzat de dare de mită (detalii, AICI), ulterior fiind pus de instanța de judecată sub control judiciar. Din cauza acestei probleme nu și-a putut prelua mandatul de primar.

Citiți și: Bradu. Investiție ,,mamut”, aproape de finalizare!

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90