Donaris 930 x 122

bradu

PRIMARUL DE LA BRADU, LA TRIBUNAL

Dănuț Stroe, primarul PSD al comunei argeșene Bradu, a fost trimis în judecată. Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a finalizat dosarul în care Stroe este acuzat de procurori de dare de mită. Dosarul a fost înaintat pentru judecare Tribunalului Argeș.

Citiți și: Primarul Dănuț Stroe și-a lansat o nouă candidatură în Bradu

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Stroe Dănuț Trandafir, primar al comunei Bradu, județul Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul Stroe Dănuţ Trandafir, în datele de 24.06.2016 şi 29.06.2016, i-a remis, prin intermediul unei persoane, consilierului local N.A. suma de 6.000 de lei, câte 3.000 de lei în fiecare dintre aceste zile, pentru ca acesta, în cadrul şedinţei Consiliului Local al comunei Bradu, să voteze pentru funcţia de viceprimar al comunei Bradu persoana propusă de inculpat și formaţiunea politică din care acesta făcea parte.

Citiți și: Bradu. Investiție ,,mamut”, aproape de finalizare!

Procurorii au solicitat instanței de judecată confiscarea sumei de 6.000 de lei, care a constituit obiectul infracțiunii de dare de mită, sumă care a fost indisponibilizată de organele de urmărire penală.

Urmărirea penală s-a efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Argeş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de I.G.P.R. – Direcția Operațiuni Speciale. Dosarul a fost trimis spre competenţă soluţionare Tribunalului Argeş. (…)„, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90