930 x122 grota rece

mioveni

MIOVENIUL, REPREZENTAT ÎN PORTUGALIA

Mioveniul, reprezentat în Portugalia. În perioada 16 – 20 octombrie, o echipă formată din 12 angajaţi ai Primăriei oraşului Mioveni a participat la realizarea activităţilor organizate în oraşul Valongo, Portugalia, în cadrul proiectului  “În căutarea idealului intercultural – acţiune locală pentru probleme globale”, finanţat de către Comisia Europeană prin programul ”Europa pentru Cetățeni”.

Citiți și: 3.000 de lei pentru fiecare nou-născut în acest oraș din județ

Proiectul a fost realizat în cadrul unui parteneriat dintre 4 oraşe europene: Oraşul Valongo (Portugalia), oraşul Mioveni (România), oraşul Lezha (Albania) şi oraşul Formigine (Italia). Oraşul Valongo din Portugalia a fost iniţiatorul proiectului şi, totodată, gazda activităţilor.

Tema principală a proiectului  o constituie lupta împotriva discriminării şi a stereotipurilor.

Citiți și: Accident grav, cu două mașini. O șoferiță de 25 de ani, rănită

Obiectivul principal al proiectului  este creşterea sensibilităţii interculturale, îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la discriminare şi practicile antidiscriminatorii.

Activitatile au constat în organizarea de workshop-uri, în care discuţiile purtate s-au canalizat pe situaţia imigranţilor, provocările privind integrarea acestora, posibile acţiuni pentru eliminarea stereotipurilor, îmbunătăţirea dialogului intercultural, drepturile omului şi diversitatea culturală.

Toate activitatile au fost susţinute pe baza metodelor educaţiei non-formale, punându-se foarte mult accent pe partea practică.

Participanţii au fost conştientizati despre modul în care lumea din jur este împărţită în funcţie de stereotipuri şi de faptul că aceasta duce la comportamente discriminatorii. Programul întâlnirii a fost creat astfel încât să ofere şansa de a face schimb de experienţe culturale, de a înţelege diverse acţiuni ale altor ţări, în special cele legate de discriminare, de a studia ce înseamnă să trăieşti într-o Europă multiculturală.

Dificultăţile întâmpinate trăind într-o Europă interculturală şi identitatea europeană în timp de criză umanitară, modurile UE de a primi refugiaţi şi dificultăţile pe care acestea le creează au fost, de asemenea, printre subiectele abordate.

Participanţii celor 4 oraşe din cele 4 ţări europene au stabilit să menţină relaţiile de colaborare şi după finalizarea proiectului prin realizarea unor actiuni viitoare comune, astfel încât sa fie asigurat efectul multiplicator al rezultatelor.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90