930×122 CAPRA 5

ana nedelea

A FOST MISS BOBOC LA “BRĂTIANU” ȘI DANSEAZĂ ÎN TRUPA STARFIX. VEZI GALERIE FOTO!

Anna Nedelea are 17 ani și este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „I.C Brătianu” din Pitești.

Citiți și: Exclusiv. Poliția, OFICIAL despre știrea care ZGUDUIE România!

La 13 ani și jumătate s-a înscris la cursuri de dans la Casa de Cultură a Studenţilor. „De mică am încercat să practic diferite sporturi. Am făcut atletism şi tenis de câmp, însă doar în dans m-am regăsit. Cred că pe mine dansul mă reprezintă. Îmi arată personalitatea.”, spune Anna. Tânăra face parte din Starfix, trupă de dans care a câștigat mai multe premii şi trofee importante, atât pe plan local, cât şi în ţară. În 2012 a obținut titlul de Miss Boboc.

Are planuri interesante: „Mă bate gândul să fac Școala de aviaţie. Suntem trei surori, iar cea mai mare dintre noi lucrează de aproape 3 ani în Dubai ca stewardesă. Îmi place că vizitează diferite ţări și că interacţionează cu oameni de alte origini.” Sociabilă, ambiţioasă, încăpăţânată, sensibilă, optimistă și sinceră, după cum se autocaracterizează, Anna Nedelea a învățat câte ceva de la ambele sale surori: „De la amândouă am învăţat destul de multe. De la cea mijlocie am învățat seriozitatea. Studiază la Facultatea de Drept şi este model.” De altfel, și ea participă la prezentări de modă. (Foto: Facebook: Anna Nedelea)

Citiți și: Întâlnirea minților: Dulcan luminează „Brătianu”!

 

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90