930X122 MAIA

laurențiu rebega

LAURENȚIU REBEGA, ÎNTÂLNIRE CU REPREZENTANȚII BISERICILOR ORTODOXE DIN EUROPA

Europarlamentarul Laurențiu Rebega va avea astăzi, la Bruxelles, o întâlnire oficială cu reprezentanții Bisericilor Ortodoxe pe lângă instituțiile UE.

Citiți și: LAURENȚIU REBEGA ȘI VICTOR PONTA, EVENIMENT ÎN SUA

La eveniment vor participa Pr. Aimilianous Bogiannou, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Pr. Philip Ryabikh, reprezentantul Patriarhiei Moscovei, Prea Sfinția Sa Porfyrios de Neapolis, reprezentantul Bisericii Ciprului, Înalt Prea Sfinția Sa Athanasios de Achaia, reprezentantul Bisericii Greciei, Pr. Nektarios Ioannou, secretarul Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă UE.

Din partea Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituțiile europene, va fi prezent la întâlnire Pr. George Vâlcu, secretarul acestui for.

Citiți și: PRO ROMÂNIA, REPREZENTARE LA NIVEL INTERNAȚIONAL. ÎN ȚARĂ, PSD SE ADUNĂ LA MITING

Evenimentul este prilejuit de vizita pe care decanii Facultăților de Teologie Ortodoxă din România o efectuează la Bruxelles la invitația lui Laurențiu Rebega, în perioada 18-19 octombrie.

Decanii din România vor avea ocazia, în cadrul întâlnirii, să discute cu reprezentanții celorlalte Biserici Ortodoxe pe lângă UE pe tema căilor prin care pot fi promovate valorile ortodoxiei, dar și asupra modului în care Bisericile pot lucra pentru o Uniune Europeană mai apropiată de oameni, mai tolerantă și mai inclusivă.

Interesant este că, deși Patriarhia Moscovei nu a participat la Marele Sinod Pan-Ortodox din Creta, din 2016, Laurențiu Rebega reușește să adune la Bruxelles reprezentanții atât ai Patriarhiei ruse, cât și ai Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.

Participarea reprezentantului Patriarhiei Moscovei la întâlnirea organizată de Rebega are loc în contextul în care, la sfârșitul lunii octombrie, Patriarhul Moscovei va efectua o vizită istorică la București, la care vor participa întâistătătorii și reprezentanții tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume.

Laurențiu Rebega este singurul europarlamentar care a organizat mai multe conferințe pe tema valorilor creștine chiar în Palatul Patriarhiei de la București, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

 

555×222  MAIA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570×90 MAIA