MIRCEA IONESCU QUINTUS A MURIT | ePitesti
Nisan 930 x 122 2

mircea ionescu quintus

MIRCEA IONESCU QUINTUS A MURIT

Un mare om politic român a murit. Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al Partidului Național Liberal, s-a stins astăzi din viață. Seniorul avea 100 de ani.

În luna martie a acestui an, Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de președintele țării, Klaus Iohannis.

Născut în 1917, Quintus a devenit membru PNL la vârsta de 19 ani. A fost pe front în cel de Al Doilea Război Mondial, deţinut politic în timpul regimului comunist, iar după Revoluţia din decembrie 1989, preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei și parlamentar pe parcursul câtorva mandate (inclusiv președinte al Senatului României).

După eliberarea sa de la Canal, în 1954, a fost racolat de Securitate. A mărturisit că nu a avut puterea să refuze poliția politică a regimuului comunist, dar că nimeni nu a suferit de pe urma declaraţiilor pe care le-a dat la Securitate. În 2000, CNSAS a anunțat public faptul că Mircea Ionescu Quintus a fost informator al Securităţii. Seniorul a contestat concluzia CNSAS, iar doi ani mai târziu justiția a hotărât definitiv că nu a făcut poliţie politică.

Donaris 555×222
Donaris 570×90

Dacă vrei publicitate pe ePitesti.ro sună la 0733 797 066 sau trimite un email la [email protected]

Trimite-ne știrea ta pe whatsapp la 0733 797 066