Donaris 930 x 122

Pitesti

INCREDIBIL! DUPĂ 25 DE ANI STATUL VA FACE NOI SPITALE! PITEȘTIUL, OCOLIT

În premieră după 1989, în acest an în România ar urma să înceapă construirea a trei noi spitale de stat.

Citiți și: Tot ce e mai frumos în lume este la SIMFONIE!

Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, la Consiliul Național al PSD, care are loc în Palatul Parlamentului, în contextul prezentării planurilor pentru 2015 ale ministerului de resort.

În condițiile în care de mai bine de 25 de ani statul nu a fost în stare să ridice nici măcar un singur spital nou, vestea este uriașă. Din păcate, Piteștiul e ocolit. Potrivit ministrului, cele trei spitale de stat, regionale, vor fi construite în Craiova, Cluj Napoca și Iași. Până nu vedem, nu credem! Astfel de proiecte au mai existat. Au rămas, însă, doar pe hârtie.

Citiți și: Toată lumea o căuta pe Armina-Maria. Iar ea plecase la iubit!

„Două proiecte sunt premiere pentru sistemul naţional românesc: lansarea unui program naţional de radioterapie, în cadrul căruia vor fi construite între trei şi cinci unităţi noi în ţară, cu sprijinul Băncii Mondiale, şi începerea construcţiei, pentru prima dată după 1989, a trei spitale regionale, în Iaşi, Craiova şi Cluj.”, a anunțat ministrul Sănătății. (Foto: Spitalul Județean de Urgență Argeș din Pitești)

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Un comentariu

  • anonim spune:

    Incredibil! Se fac spitale in centre universitare si nu in metropola Pitesti.

    clickbait much?

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3